x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul Sport "Aşteptăm victoria asta de 1.200 de zile!"

"Aşteptăm victoria asta de 1.200 de zile!"

de Dragos StoicaMario Morcov Publicat la 24 Mar 2009 00:00 Modificat la 24 Mar 2009 00:00
"Aşteptăm victoria asta de 1.200 de zile!"
Mihai Stetcu/Gazeta Sporturilor/Intact Images

După victoria cu 4-1 în faţa lui CFR Cluj, Adrian Mititelu a declarat că în sfârşit echipa din Bănie începe să semene cu ceea ce şi-a propus atunci când a preluat clubul oltean, în urmă cu aproape patru ani.



Atmosferă fabuloasă la Craiova după succesul fulminant înregistrat de olteni cu campioana CFR Cluj. Dacă fosta mare glorie Ilie Balaci a considerat că partida de duminică seară a fost cea mai reuşită prestaţie a Universităţii din ultimii 15 ani, Adrian Mititelu a fost şi mai încântat: "Aştept de mult această victorie, cred că de peste 1.200 de zile. Scorul putea fi şi mai mare la câte ocazii am avut şi ar fi fost o răzbunare pe CFR pentru toate înfrângerile categorice din trecut. V-am tot spus că avem o echipă bună, care oricând poate bate pe oricine". Autor al unei noi "duble", Florin Costea (foto stânga) şi-a exprimat regretul pentru punctele pierdute în primele două etape din retur: "Am înscris pentru Universitatea, nu pentru familia Costea. Ne bucură această victorie şi sper să o ţinem tot aşa. Ne pare rău pentru startul din retur, dar important este să câştigăm fiecare meci de-acum încolo", a spus Florin Costea. Fratele său, Mihai Costea, a reuşit cel de-al doilea gol în tot atâtea partide ca titular: "Mă înţeleg bine cu fratele meu. Acesta era visul nostru, să jucăm împreună ca titulari şi să marcăm pentru Craiova".

×
Subiecte în articol: sport