Dinamo s-a calificat in turul trei preliminar al Ligii Campionilor dupa ce a invins si in returul cu MSK Zilina cu 1-0. Dupa doua jocuri in care doar Ionel Danciulescu a stralucit, dinamovistii sunt acum in asteptarea lui Manchester United, viitoarea adversara a formatiei pregatite de Ioan Andone.
MIHAI IGIROSANU, MARIAN STEFAN
Temerile ca oaspetii vor reusi sa intoarca rezultatul consemnat in urma cu o saptamana au fost eliminate de Ionel Danciulescu, care a inscris si in partida de aseara.
REZOLVARE. Dupa o perioada in care cele doua echipe parca s-au temut sa atace, jucatorii lui Ioan Andone au apasat usor pedala de acceleratie. Rezultatul? Dinamo a reusit sa deschida scorul prin Danciulescu, omul care este deja un abonat al golului in Stefan cel Mare.
TEAMA. Cu sacii in caruta, gazdele au intrat din nou in letargie, ceea ce le-a convenit de minune slovacilor. Constienti ca nu mai au nimic de pierdut, jucatorii lui Ladislau Jurkemik au schimbat registrul tactic al partidei, pornind mai des atacurile spre poarta adversa. Cum apararea lui Dinamo scartaie vizibil in acest inceput de sezon, atacantii slovacii au trecut foarte usor de fundasii lui Dinamo. Asa s-a petrecut si in minutul 40, cand Bartos l-a lasat in urma pe Burca si a scapat singur cu Munteanu. "Babicu" a iesit disperat in intampinare si a evitat golul care ar fi semanat panica printre "caini" cu pretul unui hent in afara careului, care i-a atras eliminarea.
INUTIL. Dupa pauza, slovacii au incercat sa schimbe ceva, pe teren au aparut jucatori cu un profil mai ofensiv, dar apararea lui Dinamo, desi subreda, a scapat cu bine. Pe langa sterilitatea atacantilor adversi, care nu au fost in stare sa se desprinda din marcajul unor stoperi nici pe departe duri, "cainii" au mai beneficiat si de noroc, mingea trimisa cu capul de Bartos in minutul 78 lovind bara lui Gaev. Nu a fost asa, si pana la final Dinamo a fost nevoita doar sa apere un rezultat in fata unei echipe care a jucat de cele mai multe ori hilar, fara urma de pericol. Iar, la final a rasuflat usurata, asteptand acum pe celebra Manchester United.
Citește pe Antena3.ro
"Incercam o minune cu Manchester"
Asa este. Vad ca si in aceasta seara s-au repetat greselile din meciul tur, semn ca ceva se intampla. Suferim la constructie, dar mai ales in aparare. Importanta este totusi calificarea. Abia acum ne putem gandi la Manchester United.
Ce mai conteaza acum? El a incercat sa opreasca un gol, sacrificandu-se pentru echipa. Meciul s-a ingreunat o data cu eliminarea lui, care nu stiu daca a fost meritata. Acum nu ne ramane decat sa avem incredere in Gaev. Eu cred ca el poate sa faca o partida buna cu Manchester United, care este foarte importanta pentru Dinamo. Desi campionatul este foarte important, il vom folosi pe Gaev si in meciul Sportul Studentesc.
Eu spun doar ca baietii trebuie sa aiba puterea sa joace, sa nu se creada dinainte invinsi, chiar daca sansele de calificare sunt net in favoarea lui Manchester United. Eu cred ca suntem capabili sa iesim de pe teren cu capul sus, multumiti ca am dat tot ce era mai bun din nou. Daca va fi asa, nimeni nu o sa condamne.
Noi incercam o minune cu Manchester. S-au mai vazut surprize in fotbal.