Tehnicianul Viorel Hizo a declarat că formaţia Ceahlăul Piatra Neamţ nu merita doar o remiză în întâlnirea cu CFR Cluj, scor 0-0, pe teren propriu, în etapa a 23-a a Ligii I, meci jucat sâmbătă seara. "Echipa a jucat bine, cred că am pierdut două puncte.
Tehnicianul Viorel Hizo a declarat că formaţia Ceahlăul Piatra Neamţ nu merita doar o remiză în întâlnirea cu CFR Cluj, scor 0-0, pe teren propriu, în etapa a 23-a a Ligii I, meci jucat sâmbătă seara. "Echipa a jucat bine, cred că am pierdut două puncte. Rezultatul este nedrept, am fost peste Cluj, ratând patru ocazii mari de gol. Am muncit mult să spargem gheaţa în această primăvară. E foarte bine că am reuşit acest punct, dacă adun banii cheltuiţi de CFR Cluj, îmi dau seama că este bugetul Ceahlăului pe foarte mulţi ani. CFR Cluj este o echipă valoaroasă. Echipa mea nu arată ca o echipă dezorganizată, care să joace în liga a II-a", a spus Hizo.
Antrenorul a subliniat că poate pleca oricând de la Ceahlăul, fără să fie nevoit să dea bani înapoi. "Ceahlăul dacă vrea să mă dea afară o poate face în orice moment, fără să-mi mai dea vreun ban. Şi eu dacă vreau să plec, o pot face oricând, fără să mai achit vreun ban", a comentat Hizo.
În schimb, antrenorul Ioan Andone a declarat că în economia campionatului va conta foarte mult punctul obţinut de CFR Cluj în deplasare cu Ceahlăul Piatra Neamţ. "Am acumulat un punct, nu spun că am pierdut două, în economia campionatului va conta mult punctul acesta. La Piatra Neamţ este terenul unde nu am câştigat niciodată. Un punct pentru noi, unul pentru ei, echitabil. Nu a fost un joc spectaculos. Însă nici noi nu suntem cei care am fost astă-toamnă. Ne-am pierdut din prospeţime, agresivitate, din grup. Este foarte greu să ne mai ajungă cineva chiar şi în aceste condiţii. Sunt realist. Ştiu unde suntem, însă trebuie să găsesc unde am greşit în pregătirea de iarnă. Suntem conştienţi că ne aşteaptă meciuri la fel de grele. Ceahlăul este o echipă foarte bună, care nu va retrograda, o echipă care o să-şi facă lot, care să ajungă în cupele europene", a spus Andone. "Nu cred că băieţii se simt deja campioni. Exceptându-l pe Trică, cu un titlu, ceilalţi nu cunosc această senzaţie. Ne lipseşte grupul, faţă de astă toamnă şi am fost dezamăgit de cei doi mijlocaşi centrali, Leao şi Dani, care au jucat sub Omoduemuke şi Croitoru. Voi face schimbări în echipă, rezultatul mă obligă. Mai sunt 11 etape şi nu vreau să risc", a adăugat antrenorul.
Citește pe Antena3.ro