x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport CFR Cluj - Andone refuză Emiratele

CFR Cluj - Andone refuză Emiratele

de Daniel Stan    |    28 Mai 2008   •   00:00

Antrenorul campioanei, Ioan Andone, a refuzat o ofertă din Emiratele Arabe Unite, se pare de la formaţia Al Wasl Dubai, care i-ar fi oferit un salariu de un milion de euro pe sezon.

Antrenorul campioanei, Ioan Andone, a refuzat o ofertă din Emiratele Arabe Unite, se pare de la formaţia Al Wasl Dubai, care i-ar fi oferit un salariu de un milion de euro pe sezon. “Într-adevăr, mi-a propus cineva săptămîna trecută să antrenez în Emirate, însă i-am răspuns negativ din start. Eu trebuie să mă pregătesc pentru Liga Campionilor. Poate peste vreo zece ani, acum mai am treabă prin Europa”, a declarat tehnicianul CFR-ului. Referitor la decizia conducerii clubului de a-l amenda pe Mikael Dorsin, după unele declaraţii făcute în presă, AFAN a luat atitudine. “Din informaţiile pe care le deţinem, declaraţiile jucătorului suedez s-au înscris în limitele dreptului la opinie şi la libera exprimare, fără să aducă insulte, să calomnieze şi fără să afecteze în vreun fel imaginea conducătorului clubului. AFAN face un apel la conducătorii lui CFR Cluj să revină asupra deciziei de a-l amenda pe Dorsin”, se scrie într-un comunicat remis de Asociaţia Fotbaliştilor Amatori şi Nonamatori. Apărătorul “ceferiştilor” a evoluat luni, din minutul 78, în echipa Suediei, într-un meci amical cîştigat de nordici la Göteborg, scor 1-0, în faţa Sloveniei.

×
Subiecte în articol: sport