CFR Cluj i-a stins lumina Războinicului Gigi ● După ce a cîştigat pe terenul concitadinei "U", CFR şi-a păstrat prima poziţie a clasamentului şi va evolua direct în grupele Ligii Campionilor, în timp ce Steaua va disputa un tur preliminar.
CFR Cluj i-a stins lumina Războinicului Gigi
Deşi întîmpinată cu ostilitate pe Stadionul “Ion Moina”, legiunea străină a CFR-ului a obţinut victoria care i-a adus primul titlu de campioană din istorie.
Apăsată evident de apropiata premieră istorică, CFR a evoluat stîngaci în faţa unui adversar deja retrogradat. Sumele uriaşe vehiculate despre care s-a vorbit în ultimele zile şi suspiciunile care au înconjurat partida sînt singurele aspecte prin care va fi amintit duelul local de pe “Ion Moina” din Cluj. Universitatea Craiova, în 1981, este ultima echipă din afara Bucureştiului care a cucerit titlul de campioană.
EVENIMENTE. Golul izbăvitor a fost opera căpitanului Manuel Ricardo “Cadu”, cel care a transformat un penalty acordat just în urma unui duel între Edvan şi Diego Ruiz. După deschiderea scorului, jocul s-a încheiat, oaspeţii au dat senzaţia că nu mai forţează, iar gazdele nu au mai dat emoţii decît în prelungiri, cînd brazilianul Bilica a şutat puţin pe lîngă poarta lui Stăncioiu. Din minutul 77, “U” a rămas în doar zece jucători, Edvan primind al doilea cartonaş galben pentru o intrare dură asupra lui Trică. Succesul a stîrnit fiesta pe stadionul din Gruia, acolo unde conducerea CFR-ului a urmărit meciul pe cîteva ecrane gigant, alături de circa 5.000 de suporteri. Steaua a obţinut o victorie amară, titlul decidîndu-se la Cluj.
La finalul meciului de la Cluj, Arpad Paszkany, finanţatorul lui CFR Cluj a spus că "S-a făcut dreptate. Cu mâna pe inimă spun că am fost cei mai cinstiţi în acest campionat". Pentru cistigarea campionatului, jucatorii CFR-ului vor fi recompensati cu cite 50.000 de euro, in functie de cit au jucat. Pentru victoria repurtata in fata lui "U", ei vor incasa cite 10.000 de euro.
"Felicit CFR-ul pentru titlul de campioana. Nu era sa pierdem noi titlul, ci CFR, deoarece ei aveau un avans mare la sfarsitul turului si nu mai credea nimeni ca pot fi ajunsi. Noi am crezut si am ajuns la un singur punct distanta. Am pierdut campionatul acum, dar asta este viata", a spus mijlocasul Stelei, Mihaita Plesan la Antena 1.
Preşedintele proaspetei campioane, Iuliu Mureşan, a declarat la finalul partidei: "Le
mulţumesc fanilor, pentru că fără ei nu ajungeam aici. Le mulţumim
Timişoarei şi lui Dinamo, dar si Iasiului. A fost un campionat foarte
bun, dar acum sîntem cei mai buni din ţară".
"Am sperat până în ultimul moment, dar ăsta e fotbalul. Eram aproape de
titlu. Dacă marca «U» în minutul 93, altul era rezultatul. M-am uitat
la televizor la meciul CFR-ului, am trăit intens. Acum ne rămâne Liga
Campionilor. Îi felicit pe cei de la CFR că au câştigat campionatul, e
normal să o fac. Nu mai contează cine merita sau nu, ci cine câştigă.
Dacă ne uităm la meciurile CFR-ului cu Bistriţa şi Rapid, n-ar merita
felicitări, dar au câştigat campionatul şi asta contează", a spus
finantatorul Stelei, Gigi Becali.
"Nu aveam nevoie de spectacol, în acest meci aveam nevoie de trei
puncte. Aceste 90 de minute au trecut aşa de greu cum n-au trecut
niciodată. Credem în noi că vom reuşi şi în Liga Campionilor. A fost
unul din visurile mele. N-am reuşit cu Dinamo, dar am ajuns aici şi
datorită lui Dinamo", a declarat antrenorul noii campioane, Ioan
Andone, după meciul Universitatea Cluj-CFR Cluj, scor 0-1.Tehnicianul a
mărturisit că după meci mai mulţi jucători de-ai săi au plâns în
vestiar, în frunte cu argentinianul Culio.
Antrenorul clujenilor a fost de părere că avansul de 11 puncte luat de
CFR după disputarea primelor 19 etape a fost decisiv, "pentru că Steaua
a evoluat mult mai bine după reluarea campionatului, când a recuperat
extraordinar".
Bătăi între fanii lui “U” şi jandarmi
Cu două ore înaintea meciului, între suporterii lui “U”, circa 2.000 la număr, mulţi dintre ei înarmaţi cu tîrnăcoape, bîte şi bucăţi de asfalt, şi jandarmii care îi excortau spre stadion a izbucnit o serie de incidente. După ce fanii au aruncat în forţele de ordine cu pietre, jandarmii au ripostat folosind gaze lacrimogene şi bastoanele de cauciuc din dotare. Printre cei bătuţi de jandarmi s-a numărat şi Emil Szolomajer, fostul portar al “Şepcilor roşii”, în prezent la Arieşul Turda. Furia suporterilor a făcut mai multe victime, printre acestea fiind cameramanul Jandarmeriei, care a fost lovit cu o cărămidă în cap şi a fost călcat în picioare. Primarul Clujului, Emil Boc, care trecea în acel moment pe lîngă grupul de suporteri, a fost înjurat ca la uşa cortului de suporteri. Altfel, jucătorii lui CFR s-au deplasat la stadion cu un autobuz de transport în comun.
Intertoto
În ciuda deciziei nefavorabile de la Apel, care i-a dat meci pierdut cu FC Vaslui la masa verde, 0-3, Oţelul tot a avut ieri ocazia să prindă locul 7, de Intertoto. Gălăţenii n-au profitat de înfrîngerea suferită de echipa patronată de Adrian Porumboiu pe teren propriu, 2-4 cu Rapid, remizînd acasă cu Poli Iaşi, scor 0-0. FC Vaslui a terminat astfel cu un punct mai mult decît Oţelul şi va reprezenta România în Cupa UEFA Intertoto.
Ceahlăul a retrogradat cu un autogol
Ceahlăul Piatra-Neamţ este ce-a de-a patra formaţiei din Liga 1, după “U” Cluj, UTA şi Dacia Mioveni, care a luat drumul eşalonului secund. În condiţiile în care Steaua a spulberat-o pe Gloria Buzău în Ghencea, scor 5-0, echipa nemţeană ar fi putut rămîne în prima ligă dacă ar fi scos un punct în Bănie, în faţa Universităţii Craiova. Moldovenii nu numai că nu au reuşit acest lucru, dar ei şi-au semnat singuri condamnarea, golul victoriei Ştiinţei fiind marcat în propria poartă de moldoveanul Pecha cu numai cinci minute înaintea finalului partidei. Dacă meciul de pe stadionul din Parcul Romanescu s-ar fi terminat la ega-litate, echipa care ar fi retrogradat ar fi fost Gloria Buzău, cu care Ceahlăul ar fi terminat la egalitate de puncte, dar în faţa căreia formaţia lui Gheorghe Ştefan avea avantajul rezultatelor directe. Celelalte patru goluri ale întîlnirii din Bănie au fost marcate de Mihai Dina (foto, ’26, ’42), respectiv Rusmir (’13, ’70). Ceahlăul Piatra Neamţ retrogradează pentru al doilea an consecutiv, anul acesta rămînînd în Liga 1 doar datorită faptului că Delta Tulcea, care promovase din eşalonul secund, nu a îndeplinit normele de licenţiere.
• Marius Mihalcea
Liga 2, etapa 30
Seria I: FC Braşov – FC Botoşani 4-0, CS Otopeni – FC Săcele 5-0, Petrolul Ploieşti – FCM Cîmpina 1-0, Delta Tulcea – Forex Braşov 0-0, CSM Focşani – Dunărea Giurgiu 1-1, Concordia Chiajna – Inter Gaz Bucureşti 1-2, Dunărea Galaţi – Progresul Bucureşti 1-1, Sportul Studenţesc – Prefab Modelu 0-1, Dinamo II Bucureşti – FCM Bacău 0-3. Clasament: 1. FC Braşov 73p, 2. CS Otopeni 62p, 3. Petrolul 54p.
Seria a II-a: Unirea Alba Iulia – FC Bihor Oradea 4-0, Liberty Oradea – Drobeta Turnu Severin 2-2, Mureşul Deva – FCM Reşiţa 1-2, CFR Timişoara – CSM Rîmnicu Vîlcea 2-0, FC Tîrgovişte – Gaz Metan Mediaş 3-1, FC Caracal – Industria Sîrmei Cîmpia Turzii 0-1, Corvinul Hunedoara – Politehnica II Timişoara 1-3, Jiul Petroşani – Minerul Lupeni 2-3, Arieşul Turda – FC Argeş 0-2. Clasament: 1. FC Argeş 71p, 2. Gaz Metan 64p, 3. CSM Rm. Vîlcea 54p.