x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Cfr Cluj: Lider în vrie

Cfr Cluj: Lider în vrie

de Marius Mihalcea    |    08 Apr 2008   •   00:00
Cfr Cluj: Lider în vrie
Sursa foto: Gazeta Sporturilor/

După eşecul cu Pandurii, scor 1-2, ardelenii au fost egalaţi la puncte de rivalii din Ghencea şi mai păstrează şefia în Liga 1 doar datorită golaverajului, iar lui Ioan Andone i s-a cerut demisia.

După eşecul cu Pandurii, scor 1-2, ardelenii au fost egalaţi la puncte de rivalii din Ghencea şi mai păstrează şefia în Liga 1 doar datorită golaverajului, iar lui Ioan Andone i s-a cerut demisia.

 

La 24 de ore după primul meci pierdut de CFR pe teren propriu în acest campionat, preşedintele gru­pării din Gruia, Iuliu Mureşan, a admis, în premieră, că trupa lui Ioan Andone se află în criză.

 

ANALIZĂ. “Vina pentru situaţia actuală este a echipei, a antrenorului şi a mea, într-o măsură. Nu am reuşit să scoatem echipa din această criză, şi asta este o problemă. Banii nu-ţi dau valoare şi goluri. Cu toate acestea, nu ne considerăm învinşi, fiindcă Steaua nu joacă mai bine decît noi”, a spus Mureşan ieri. Legat de faptul că la finalul partidei cu gorjenii o parte a galeriei Commando Gruia i-a cerut demisia lui Andone, Mureşan a declarat: “Demiterea lui Andone nu este de actualitate. Am în­cre­dere în el. Cei care i-au cerut de­misia formează un grup recalcitrant. Eu nu-i consider suporteri”. Oficialul ardelenilor a identificat şi momentul care a declanşat decli­nul CFR-ului: “Momentul psiholo­gic a fost meciul cu Steaua. De atunci, psihicul jucătorilor a fost afectat. Acolo s-a rupt puţin echipa, şi balanţa s-a înclinat puţin spre Steaua. Cel mai bun meci din retur l-am făcut în Ghencea, dar, din păcate, am pierdut”. Dorinţa lui Mureşan? “Sper să cîştigăm cu un punct mai mult decît Steaua şi vom fi campioni. Steaua se poate încurca oriunde”, a conchis preşedintele ardelenilor.

 

Mobilizare

Pe CFR Cluj o aşteaptă o săptămână de foc. Trupa lui Ioan Andone va întâlni joi, în deplasare, pe Unirea Urziceni, iar duminică va primi vizita Rapidului. “Sper să luăm şase puncte din aceste două confruntări. Cred că putem realiza acest lucru”, a spus Iuliu Mureşan. “Sîntem obligaţi să cîştigăm la Urziceni”, a afirmat portughezul Semedo. “Trebuie să avem caracter şi să anulăm rezultatul din meciul cu Pandurii în partidele următoare”, a declarat fundaşul stînga al ardelenilor, francezul Tony.

 

Resemnat

Deşi Comisia de Apel a FRF va rejudeca, la cererea rapidiştilor, cazul “Bricheta”, Iuliu Mureşan nu-şi face iluzii că decizia Comisiei de Disciplină ar putea fi schimbată. “De la Comisia de Apel nu mai aştept nimic! Rezultatul dintre Rapid şi Steaua va rămîne acelaşi”, a spus preşedintele CFR-ului. Altfel, Fabbiani a spus ieri că nu mai are nimic de împărţit cu stelistul Pepe Moreno, care l-a făcut gras: “Am uitat deja acel incident. Pepe este un băiat bun şi un atacant de mare valoare”.

 

marius.mihalcea@jurnalul.ro

×
Subiecte în articol: sport