Multiplul campion mondial de Formula 1 Michael Schumacher se zbate între viaţă şi moarte. A suferit un grav traumatism cranian care a provocat un edem cerebral difuz. "Vorbim despre leziuni difuze când creierul a fost puternic zdruncinat în cutia craniană, provocând leziuni cerebrale multiple”, explică profesorul şi medicul de terapie intensivă Philippe Hantson, pentru 7sur7.be.
Situaţia în care se află fostul pilot de Formula 1 ar putea dura mai multe zile, chiar săptămâni. "Primele 48 de ore după un traumatism cranian sunt cruciale, pentru că leziunile pot să evolueze rapid”, precizează Hantson. "Asta ar putea explica de ce Michael Schumacher era conştient încă în primele minute care au urmat accidentului”, spune el.
Luni la prânz, medicii de la CHU Grenoble, spitalul unde este internat Schumi, au apreciat starea pilotului drept "critică în planul reanimării cerebrale”.
Intervenţii de urgenţă
Intervenţia chirurgicală pe care a suferit-o a avut ca scop reducerea hematoamelor intracraniene, dar nu a împiedicat apariţia unui edem cerebral difuz.
Pentru a evita o suferinţă suplimentară pentru creier, Schumacher a fost trecut în comă indusă şi hipotermie, "pentru a se limita presiunile cerebrale şi a elimina nevoile creierului”, explică profesorul Hantson, citat de 7sur7.be. Toate aceste intervenţii sunt unanim acceptate de lumea medicală în plan internaţional.
Prematur pentru orice prognostic
În acest stadiu, medicii apreciază drept prematur să se pronunţe în legătură cu viitorul imediat al campionului german. Somnul profund în care a fost cufundat poate dura zile, chiar săptămâni.
Pe de altă parte, este foarte rar să se iasă fără sechele dintr-un traumatism sever.
Sechelele pot fi numeroase şi cu diverse grade la nivel fizic (pierderi senzoriale, dificultate de coordonare a membrelor, paralizie totală sau parţială), neurologic (dificultăţi de învăţare, de memorie, de comunicare etc) şi psihologic (schimbare de caracter, variaţii de stări etc).
Nu erau doar el şi fiul?
Michael Schumacher s-a accidentat duminică în jurul prânzului în staţiunea franceză Meribel, pe când schia în afara pistei împreună cu fiul său, Mick.
Tabloidul german Bild susţine că nu erau singuri, ci cu încă trei prieteni de-ai familiei şi că se aflau la 20 de metri de pista oficială, între pistele Biche şi Mauduit.
Potrivit Bild, una dintre persoanele implicate în acţiunile de salvare ar fi declarat că, în urma impactului extrem de violent cu o stâncă, casca pe care Schumacher o purta pe cap şi datorită căreia mai este încă în viaţă s-ar fi spart, iar sângele şiroia din ea când au venit echipele de salvare.
Mişcări spontane ale celor patru membre
La sosirea sa la CHU din Grenoble, medicii au constatat că marele campion "era într-o situaţie gravă, cu semne de hipertensiune intracraniană”. "O tomografie cerebrală realizată de urgenţă a prezentat hematoame intracraniene, dar şi contuzii cerebrale şi un edem cerebral difuz. A fost operat de urgenţă, pentru a se evacua hematoamele intracraniene”, a precizat Stephan Chabardes, neurochirurg, citat de L’Express.
Schumacher prezenta "mişcări spontane ale celor patru membre, dar nu răspundea la întrebări” imediat după accident, au precizat medicii de la Grenoble. Starea sa s-a deteriorat rapid şi a intrat în comă, cu "semne de hipertensiune intracraniană”.
La Kerpen, oraşul natal, printre fani
Anunţul de duminică privind spitalizarea campionului german a făcut rapid înconjurul lumii.
În oraşul natal al lui Schumi, Kerpen, din Germania, fanii campionului sunt îngrijoraţi "pentru acest om care a ştiu să rămână simplu”, potrivit declaraţiilor primarului, Marlies Sieburg. Chiar dacă este rezident elveţian, "ar putea fi unul dintre noi”, spune şi un prim-magistrat din micul oraş din apropiere de Koln.
La Kerpen, Schumi a construit un mare centru modern de karting, care este un punct de atracţie pentru turişti din toată lumea.
"Am înţeles, după conferinţa de presă de la spitalul din Grenoble, gravitatea rănilor suferite. Până atunci speram, dar se pare că este mai grav decât credeam”, a declarat Reiner Ferling, co-preşedine al fan-clubului campionului de Formula 1 din oraş.
"Acum şase săptămâni, Michael a venit la clubul de karting cu fiul său şi cu fiica sa”, îşi aminteşte Ferling. În acest club, care poartă numele cartierului unde a crescut Schumi, campionul a condus primul său bolid.
Reacţii la aflarea veştii
Reacţiile cele mai numeroase la aflarea veştii despre accidentul său vin din lumea F1, atât din partea profesioniştilor, cât şi a suporterilor.
Scuderia Ferrari, cu care Schumacher a câştigat cinci titluri mondiale, a anunţat că este în contact constant cu familia şi cu apropiaţii acestuia în "acest moment dificil” şi cu speranţa că vor veni cât mai rapid veşti bune despre campion.
Michael Schumacher este până acum pilotul de Formula 1 cel mai titrat din lume, cu 7 titluri de campion mondial între 1994 şi 2004 şi 91 de victorii în Grand Prix.