x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Debut fulminant pentru Schumi

Debut fulminant pentru Schumi

08 Mar 2004   •   00:00

Sextuplul campion mondial, Michael Schumacher, a inceput sezonul 2004 cu o victorie clara in Marele Premiu al Australiei.

Dupa ce a dominat sesiunile de antrenamente si de calificari, obtinand pole-position in cursa de pe "Albert Park" din Melbourne, Michael Schumacher s-a impus ieri-dimineata fara drept de apel.

"DUBLA". Intr-o cursa pe care a condus-o de la inceput pana la sfarsit, campionul german a fost urmat pe podium de coechipierul sau de la Ferrari , Rubens Barrichello, si de "perla" lui Renault, Fernando Alonso. Spaniolul, care a pornit de pe locul 5, a executat o manevra senzationala in primul viraj, scotandu-l in afara pistei pe Juan Pablo Montoya, caruia i-a furat locul al treilea in cursa.

PERFECT. Masinile superioare i-au ajutat pe cei de la Ferrari sa-si umileasca adversarii. Ralf Schumacher si Juan Pablo Montoya, de la Williams BMW, s-au clasat pe locurile 4, respectiv 5, in timp ce pilotii de la McLaren Mercedes au avut un parcurs dezamagitor. Castigatorul cursei de anul trecut, David Coulthard, a obtinut abia pozitia a opta, in timp ce finlandezul Kimi Raikkonen a fost nevoit sa abandoneze in al zecelea tur.

Australia, out in 2006?

Cursa de la Melbourne ar putea disparea din circuitul competitional al Formulei 1 peste doua sezoane. Motivul nu este acela ca in Australia reclamele la tutun sunt permise, ci desfasurarea Jocurilor Commonwealthului, care vor avea loc la Antipozi in martie 2006. Oficialii de la Melbourne incearca sa mute cursa de pe "Albert Park" in luna aprilie, lucru imposibil insa din cauza programului prestabilit. Dupa cursa de ieri, Ferrari, cu 18 puncte, s-a distantat la 9 puncte in fata celor de la Williams, care sunt urmati in clasamentul constructorilor, la numai un punct, de Renault, cu ambii piloti, Alonso (3) si Truli (7), in primii opt clasati.
( CATALIN FAINISI )

×
Subiecte în articol: sport