Viitorul “secund” al lui Rednic a evoluat în Ştefan cel Mare în perioada 1998-2000, cucerind un event. În prima ligă a mai antrenat, pentru o scurtă perioadă, pe FC Naţional.
Viitorul “secund” al lui Rednic a evoluat în Ştefan cel Mare în perioada 1998-2000, cucerind un event. În prima ligă a mai antrenat, pentru o scurtă perioadă, pe FC Naţional.
Fostul internaţional Jean Vlădoiu, care din vară va fi “secundul” lui Mircea Rednic la gruparea din Ştefan cel Mare, visează ca sezonul următor să fie al lui Dinamo. “Nu-mi doresc decât să ne îndeplinim obiectivele, care sunt aceleaşi dintotdeauna”, a declarat cel poreclit “Charlie”.
AMBIŢII. Tehnicianul şi-ar dori chiar să înceapă munca mai repede: “Normal ar fi să începem treaba după finalul acestui sezon, aşa cum doreşte şi Mircea Rednic. Totuşi, ţinând cont de faptul că a mai rămas doar obiectivul Cupa UEFA, iar Dinamo mai are partide grele, mai ales cele cu Rapid şi Steaua, s-ar putea să ne implicăm mai devreme. Ultimul cuvânt îl va avea însă Rednic”. Referitor la noua sa postură, Jean Vlădoiu a mai adăugat: “Pentru mine este o mare provocare. Cunosc o parte din fotbalişti, am jucat la Dinamo şi ştiu ce înseamnă spiritul dinamovist. Nu vor fi probleme de adaptare”. Despre revenirea lui Mircea Rednic, unul dintre acţionarii “câinilor”, Florian Walter, şi-a schimbat opinia, după ce spusese că este împotriva acestei numiri. “Până la vară va colabora cu Cornel Ţălnar. A fost o idee a conducerii, Rednic fiind mulţumit. În acest fel, are timp să analizeze cu atenţie ce trebuie schimbat, ce nu merge. Dacă s-ar fi implicat de acum, ar fi fost un stres prea mare pentru el.” Altfel, antrenamentul de ieri al campionilor, care a cuprins şi un “joc-şcoală” cu echipa de juniori, câştigat cu 18-0, a fost supervizat de administratorul-delegat, Cornel Dinu.
Mircea Lucescu, ironic
Dorit cu insistenţă de acţionarii lui Dinamo, Mircea Lucescu este de părere că la Dinamo este o mare harababură în acest moment şi nu ar putea controla situaţia. În acelaşi timp, tehnicianul lui Şahtior Doneţk îi acuză pe şefii din Ştefan cel Mare: “La Dinamo nu mă ascultă nimeni. Dacă o făceau, nu ajungeau în situaţia asta. Dar mai bine nu mai spun nimic, o să mă judece lumea că mă bag eu de aici, din Ucraina. Oricum, nu m-aş fi aventurat pe un tărâm pe care nu l-aş fi putut controla”. “Il Luce” s-a arătat şi ironic referitor la actuala situaţie din Liga 1: “Acum lumea este preocupată mai mult de summit, nu pot face eu aprecieri. Eu nu mai am aici semnal la televiziunea prin satelit, ziare nu am, mai aflu câte ceva doar de la ziarişti şi de la băiatul meu”.
Petre nu mai vine
Internaţionalul Florentin Petre susţine că îi este greu să creadă că se va mai întoarce la fosta sa echipă, argumentând acest fapt prin vârsta sa. “Am 32 de ani şi, din ce observ, la Dinamo se pune accent pe jucătorii tineri. Ca jucător, nu cred că mă voi mai întoarce vreodată la fosta mea echipă”, a declarat mijlocaşul care evoluează la ŢSKA Sofia. “Piticul” a mai adăugat: “Am discutat cu Cristi Borcea, dar în ultima vreme nu a mai insistat. Eu am plecat frumos de la Dinamo, suporterii m-au apreciat şi m-au iubit, nu am ce să-mi reproşez”.