Revenirea lui Claudiu Niculescu în Ştefan cel Mare este departe de a se produce, deşi unii şefi dinamovişti erau mai mult decât convinşi în realizarea tranzacţiei.
“Deocamdată nu s-a discutat nimic cu oficialii lui Omonia Nicosia”, a recunoscut preşedintele CA, Nicolae Badea. Oficialul “roş-albilor” susţine că atacantul trebuie mai întâi să-şi încheie conturile cu gruparea cipriotă: “Transferul lui Niculescu nu s-a realizat. Pentru a demara negocierile, Claudiu trebuie mai întâi să-şi rezolve problemele legate de contract, abia după aceea vom putea lua noi legătura cu ciprioţii”. Dacă părţile vor ajunge la un consens, Niculescu nu va veni din postura de jucător liber, Dinamo urmând să achite o sumă de bani.
Acţionarul Vasile Turcu crede în transfer: “Cu golurile lui ne-am calificat ultima oară în primăvara europeană şi am luat campionatul. Este un tip care leagă vestiarul, are mentalitate de profesionist. Cert este că avem mare nevoie de el şi mă îndoiesc că vom realiza transferul.
Iar asta nu pentru faptul că Florin Bratu este accidentat şi va reveni abia vara viitoare”. Momentan, conducerea Omoniei i-a interzis lui Niculescu să discute în presă despre acest subiect până nu se vor rezolva problemele. E posibil ca discuţiile să nici nu fi avut loc, totul fiind aruncat pe piaţă într-o clasică “gogoaşă” sau chiar să fi început negocierile, şi Badea să mintă. De aseară, o dată cu petrecerea de sfârşit de an, “câinii” au intrat în vacanţă. “Până la începutul lui ianuarie îmi închid telefonul”, a spus antrenorul Mircea Rednic.
Citește pe Antena3.ro