x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Dinamo – Slovan Liberec: Test de maturitate

Dinamo – Slovan Liberec: Test de maturitate

de Marius Mihalcea    |    20 Aug 2009   •   00:00
Dinamo – Slovan Liberec: Test de maturitate
Sursa foto: Alex Nicodim/Gazeta Sporturilor/Intact Images

Trupa lui Dario Bonetti va susţine în această seară cel mai important examen din acest început de sezon.



Calificarea în grupele Europa League. Acesta este obiectivul imediat al şefilor lui Dinamo, care, după ratarea titlului sezonul trecut, n-ar mai suporta o nouă umilinţă. "Am înţeles, n-am reuşit să ajungem în grupele Ligii Campionilor, dar, dacă nu le prindem nici pe cele ale Europa League, va fi vai şi amar de noi, de toată lumea de la Dinamo", spun conducătorii "roş-albilor".

"Va fi foarte greu cu cehii, dar sper să trecem cu brio peste această dublă manşă, fiindcă de aceste meciuri depind foarte multe lucruri. Cu toate acestea nu e tensiune, încordare, din contră, suntem bine dispuşi, relaxaţi, pentru că am câştigat la Piatra Neamţ, am spart gheaţa şi am mai căpătat puţină încredere. Cred că am trecut peste eşecul de anul trecut, iar Europa League este acum şansa noastră de a mai demonstra ceva", a admis şi fundaşul Gabi Tamaş.

"Este o partidă foarte importantă pentru noi. Liberec este o echipă puternică, are mulţi jucători de valoare, dar nu mi-e teamă, fiindcă şi noi avem fotbalişti foarte buni şi suntem pregătiţi să le facem o bucurie fanilor noştri", a conchis tehnicianul "câinilor", Dario Bonetti. Altfel, după ce nu s-a antrenat mai deloc în ultimele două zile, din cauza unor dureri la spate, Ionel Dănciulescu are mari şanse să fie recuperat până la ora jocului şi să fie folosit titular.


Ţinta lui Skorpil
Delegaţia lui Slovan Liberec a ajuns în România ieri la amiază, în jurul orei 14:00, şi s-a cazat la Hotelul Hilton. Antrenorul cehilor, Ladislav Skorpil, şi-a propus pentru manşa tur de astăzi din play-off-ul Europa League obţinerea unui rezultat care să păstreze intacte şansele lui Liberec de a accede în grupele competiţiei. "Din ce-am văzut până acum, Dinamo este o echipă foarte bună, ai cărei jucători au calităţi tehnice deosebite, ştiu să combine şi să conducă mingea. Chiar şi aşa însă, îmi doresc să reuşim un rezultat încurajator în perspectiva returului de peste o săptămână, de pe terenul nostru", a spus Skorpil, care îl va avea la dispoziţie şi pe Papousek, revenit după o accidentare.

×
Subiecte în articol: sport dinamo – slovan liberec