x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Dinamo - Tamas, la Celta Vigo

Dinamo - Tamas, la Celta Vigo

de Daniel Stan    |    03 Aug 2006   •   00:00
Dinamo - Tamas, la Celta Vigo

Internationalul roman s-a inteles cu gruparea spaniola dupa negocierile purtate marti, insa clubul de care apartine, Spartak Moscova, nu ar fi de acord cu un imprumut, asa cum doresc oficialii iberici.

Desi a ajuns la un acord cu Celta Vigo, Gabriel Tamas inca nu este sigur daca va evolua in Primera Division. Rusii de la Spartak Moscova tin in continuare la un transfer definitiv, in timp ce spaniolii vor un imprumut pe un an, cu optiune la cumparare.

ASTEPTARE. "Nu mai suport tensiunea asta. Nu vreau decat sa se rezolve odata. M-am saturat sa tot astept. Ma antrenez cu echipa a doua, nu e normal asa ceva. Nu vreau sa ies din atentia selectionerului", spunea Tamas saptamana trecuta, cand inca se mai afla in vizorul lui Dinamo. In cele din urma, cainii au renuntat, dupa ce actualul sau club, Spartak Moscova, a cerut patru milioane de euro pentru un transfer definitiv. Ulterior, pe fir a intrat Celta Vigo. Marti, internationalul roman a negociat cu oficialii gruparii din Primera Division, partile au ajuns la un acord, dar nu s-a semnat nimic, rusii mergand pe aceeasi linie a unui transfer. In schimb, spaniolii au facut o oferta pentru un imprumut si asteapta raspunsul celor de la Spartak.

APRECIAT. Revenind la dorinta lui Dinamo de a-l transfera, se pare ca oficialii dinamovisti nu au insistat prea mult. "Din cate stiu eu, Dinamo nu a mai insistat sa ma transfere", a declarat Tamas pe site-ul suporterilor dinamovisti. In schimb, presa spaniola a scris laudativ la adresa internationalului roman. "Tamas este international roman si face pereche in echipa nationala cu Cristi Chivu. Exceleaza in jocul aerian si are un sut foarte puternic", a scris Marca.

CU PUNCTELE
Comisia de Disciplina a LPF a decis ieri ca Dinamo sa ramana cu punctele castigate in meciul cu FC National, scor 2-1, dupa ce Jandarmeria a facut raport pentru scandarile triviale ale galeriei "ros-albilor". "Seful Jandarmeriei este stelist", a declarat Vasile Turcu, unul dintre actionarii lui FC Dinamo. Acesta a mai adaugat: "Nici nu ma gandeam vreodata ca putem fi depunctati. Jandarmeria a facut exces de zel". La randul sau, presedintele gruparii din Cotroceni, Constantin Iacov, a precizat: "Nu era normal ca Dinamo sa fie depunctata. Jucatorii nu au nici o vina pentru ce scandeaza galeria, si aici nu ma refer numai la suporterii dinamovisti".

LA MEDIC
Ultimele achizitii ale cainilor, angolezul Ze Kalanga si sarbul Leo Lerinc, au efectuat ieri vizita medicala, alaturi de Galamaz, Liviu Ganea si de neozeelandezul Glen Moss. Referitor la Galamaz, stoperul dinamovist va mai sta o luna in afara gazonului, dupa operatia la ligamente efectuata in primavara. Doi dintre jucatorii care au dat satisfactie in perioada de pregatire, Paduretu si Pacurar, au fost cedati, sub forma de imprumut, la Gloria Bistrita. "Decat sa fie rezerve la Dinamo, am considerat ca este mai bine pentru ei sa joace acolo", a spus Mircea Rednic, tehnicianul "cainilor".
×
Subiecte în articol: sport dinamo