x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport DINAMO / “Vorbim puţin şi facem mult!

DINAMO / “Vorbim puţin şi facem mult!

de Daniel Stan    |    15 Ian 2009   •   00:00

După ce a reuşit să finalizeze transferul lui N’Doye, de la FC Vaslui, preşedintele executiv al “câinilor”, Cristi Borcea, s-a declarat satisfăcut.



“S-a rezolvat şi, deocamdată, nu mai pot vorbi de alte transferuri”, a spus oficialul dinamovist. Mijlocaşul senegalez în vârstă de 30 de ani a semnat un contract valabil până în vara anului 2010, urmând a încasa 120.000 de euro pe sezon. Tranzacţia a fost parafată în schimbul a 500.000 de euro, jucătorul urmând a încasa şi o sumă de bani la semnătură. N’Doye era aşteptat aseară în cantonamentul roş-albilor de la Săftica. “Transferul s-a materializat, nu mai poate interveni nimic. Decizia i-a aparţinut antrenorului Moldovan, între el şi jucător apăruse o ruptură”, a declarat şi patronul vasluienilor, Adrian Porumboiu. Aproape sigur, în lot va rămâne şi Adrian Ropotan, tratativele cu Dinamo Moscova având şanse minime de reuşită.

×
Subiecte în articol: sport