x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Dinamo Zagreb riscă să fie exclusă din competiţiile europene!

Dinamo Zagreb riscă să fie exclusă din competiţiile europene!

18 Noi 2009   •   00:00

Deja sancţionată cu cu trei puncte după incidentele dinaintea partidei programată pe 1 octombrie cu FC Timişoara, în Europa League, Dinamo Zagreb riscă acum ecluderea din orice competiţie organizată de UEFA, susţine Marca.



Conform ziarului spaiol, care citează surse croate, "Dinamo Zagreb ar putea fi exclusă din Europa pentru o perioadă nedeterminată. Informaţia este confirmată inclusiv de către adminitratorii clubului croat  care aşteaptă să vadă ce se va întâmpla vineri la Nyon, atunci când UEFA va judeca apelul depus de Dinamo şi de către inspectorii UEFA la sancţiunile impuse asupra clubului din Balcani de către Comisia de Disciplină, în prima instanţă". Marca adaugă că inspectorii forului european nu sunt mulţumiţi cu decizia luată, în prima instanţă, în acest caz şi propun "sancţiuni mult mai dure". "Dinamo a făcut apel la sancţiuni pe care le-a considerat excesive, dar şi ei au făcut acelaşi lucru. Şi ştim că nu există decât un singur lucru mai rău ce ni se poate întâmpla", a declarat directorul sportiv al clubului croat, Damir Vrbanovici, făcând referire la excluderea din competiţiile europene.

Potrivit publicaţiei iberice, având în vedere că Dinamo Zagreb este matematic deja eliminimată din Liga Europa în acest sezon o eventuală excludere ar putea fi aplicată din sezonul următor. Oficialii clubului din Zagreb se apără menţionând că gruparea croată nu are nicio posibilitate să-i oprească pe fanii violenţi, care călătoresc în străinătate pe cont propriu, şi că organizatorii partidelor ar trebui să fie cei responsabili pentru probleme de securitate.

Comisia de Control şi Disciplină a UEFA a decis, la finalul lunii octombrie, ca echipa Dinamo Zagreb să fie penalizată cu trei puncte în Liga Europa, ca urmare a incidentelor provocate de suporteri la meciul din deplasare cu FC Timişoara, din data de 1 octombrie. De asemenea, UEFA a hotărât ca Dinamo Zagreb să joace următoarele două meciuri de pe teren propriu din Liga Europa cu porţile închise.


×
Subiecte în articol: sport