Deşi a avut intenţia de a părăsi gruparea din Ştefan cel Mare, administratorul delegat al “cîinilor”, Cornel Dinu, va rămîne în conducerea clubului şi va primi sarcini noi.
DINAMO
Deşi a avut intenţia de a părăsi gruparea din Ştefan
cel Mare, administratorul delegat al “cîinilor”, Cornel Dinu, va rămîne în
conducerea clubului şi va primi sarcini noi. “Am decis în cadrul şedinţei
Consiliului de Administraţie ca domnul Dinu să se ocupe de transferurile pe
care le vom efectua începînd din acest moment”, a declarat preşedintele
executiv al roş-albilor, Cristi Borcea. Oficialul a mai adăugat: “Mai sînt
cinci etape şi, momentan, nu am făcut o strategie în privinţa transferurilor
pentru viitorul sezon. Acest lucru îl vom decide la momentul respectiv”. În
vederea partidei de duminică, împotriva uneia dintre contracandidatele la un
loc de Cupa UEFA, Unirea Urziceni, conducerea a stabilit ca preţul unui bilet
la peluze şi la tribuna a II-a să fie de 1 RON. Tichetele se vor pune în vînzare
începînd din această dimineaţă.