x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Doi ani fără "Mopsu"

Doi ani fără "Mopsu"

de Mihai Igirosanu    |    Daniel Stan    |    28 Apr 2009   •   00:00
Doi ani fără "Mopsu"
Sursa foto: Marin Raica/Jurnalul Naţional

Într-o vreme dominată de avalanşa stenogramelor, arestărilor şi mizeriei ieşite la iveală dintr-un fotbal non-performant, s-au împlinit doi ani de la dispariţia celui pe care mulţi l-au apreciat drept cel mai înzestrat atacant român al ultimilor 30 de ani: Florea Dumitrache.



Liniştea Cimitirului Reînvierea a fost perturbată duminică, atunci când majoritatea conducătorilor de la Dinamo şi foştilor colegi din generaţia '70 au aprins o lumânare şi au depus buchete de flori pe monumentul inscripţionat cu sigla clubului din Ştefan cel Mare.

Primul oficial sosit să comemoreze doi ani de la dispariţia celui cunoscut drept "Mopsu" în lumea fotbalului românesc a fost prim-vicepreşedintele CS Dinamo, Mircea Copaci.

El a fost urmat în cursul zilei de majoritatea oficialilor alb-roşii.

DINU: "PREFER SĂ MI-L AMINTESC VIU!"
A absentat, din prea multă durere şi din cele mai curate motive din lume, chiar omul care i-a fost cel mai apropiat "Mopsului", administratorul delegat al lui Dinamo, Cornel Dinu. "Prefer să rămân cu el viu, să mi-l amintesc viu, decât să fiu acolo, dar să ştiu că este departe de mine şi în situaţia în care este. Asta e tot. Eu nu pot să mi-l închipui mort, să merg la el la cimitir. Am fost când l-am dus, dar atât. Vreau să-l ştiu viu şi să-l păstrez doar aşa în memorie. Este un sentiment pe care-l voi păstra atât timp cât voi avea şi eu lumina zilei!"     

Prezent la cimitir, acolo unde a depus flori şi a aprins o lumânare în memoria celui care a fost Florea Dumitrache, prim-vicepreşedintele CS Dinamo, Mircea Copaci, a declarat: "E greu să vorbim în câteva cuvinte despre nea Florică. Îmi amintesc dimineţile în care venea să-şi bea cafeaua în biroul meu, după care se plimba prin club şi încerca să dea sfaturi copiilor de la centrul de juniori. Vin des aici, atât eu, cât şi domnii Badea sau Borcea. Dacă ar fi văzut meciul echipei naţionale din Austria s-ar fi răsucit în mormânt. Jucători de azi ar trebui să fie stânjeniţi atunci când se gândesc la ce a fost Dumitrache".  

Amintirile unui dinamovist celebru

Unul dintre oamenii care l-au cunoscut, unul dintre cei mai sinceri dinamovişti, directorul executiv al AMOFM, Dumitru Pelican, ne-a dezvăluit două momente care i-au rămas în memorie: "A fost cel mai valoros vârf autentic din fotbalul românesc. Avea o detentă extraordinară, nemaîntâlnită la un atacant român, un dribling ucigător pe metru pătrat şi era foarte greu de oprit de orice fundaş. Avea de multe ori premoniţii care se adevereau. Îmi amintesc faptul că, înaintea unui meci al lui Dinamo, de la Hunedoara, Dumitrache mi-a spus că va marca două goluri, ambele cu capul. Exact asta a şi făcut! Cornel Dinu l-a iubit foarte mult, i-a fost extrem de apropiat. De altfel, înaintea partidelor echipei naţionale, ei doi aveau un ritual. Din respect, prietenie adevărată şi ca o superstiţie, Cornel Dinu îi făcea ghetele lui Dumitrache pentru a-i purta noroc în timpul meciurilor respective. A fost cel mai valoros vârf, este o opinie împărtăşită de mulţi. Avea o detentă formidabilă, se ridica incredibil de la pământ şi dribla senzaţional, iar fazele de la CM 1970 ne-au rămas şi acum în memorie", şi-a amintit fostul reputat crainic al Radio România Actualităţi.

×
Subiecte în articol: sport