x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Egal uriaş în Suedia

Egal uriaş în Suedia

de Vlad Ionescu    |    13 Iun 2009   •   00:00
Egal uriaş în Suedia
Sursa foto: SCANPIX SWEDEN/REUTERS

Naţionala masculină a României, mult întinerită, a terminat la egalitate, 26-26, meciul din deplasare cu Suedia, doar lipsa de concentrare din ultimele minute privând-o de o mare victorie.



Alexandru Asoltanei (19 ani), Andrei Mihalcea (22), Cristian Fenici (23) şi Ioan Stan (19) sunt câteva nume pe care antrenorul Aihan Omer le-a propus pentru meciul de la Lund. Alături de experimentaţii Alin Şania, Valentin Ghionea sau Rudi Stănescu, aceştia au lăsat inhibitţiile la cabine şi au intrat pe teren decişi să arate că merită încrederea acordată. În faţa unui adversar neînvins în preliminarii, tricolorii au jucat dezinvolt şi nu mult le-a lipsit să obţină victoria. Cu o apărare greu de trecut şi având în Stănescu un portar aflat în zi de graţie, România a condus la pauză cu 12-10, mărind apoi diferenţa la 22-16, cu 12 minute înainte de final. A urmat o cădere inexplicabilă, de care gazdele au profitat, trecând în avantaj, 26-24. Ai noştri însă nu au cedat şi au egalat în ultimul minut, punctul obţinut menţinându-i în cursa pentru calificare. Preşedintele FRH, Cristian Gaţu, a urmărit meciul alături de ceilalţi campioni mondiali ai handbalului românesc, care în aceeaşi zi au fost decoraţi de preşedintele Traian Băsescu. "La sfârşit, foştii mei colegi se felicitau unii pe alţii, de parcă ei ar fi fost pe teren. Mi-a plăcut toată echipa", a spus Gaţu. Astăzi, la Sala Polivalentă (ora 16:00, Sport.ro), România înfruntă Muntenegru. Înaintea acestui joc, clasamentul grupei I preliminare arată astfel: 1. Suedia 11p, 2. Polonia 6p, 3. Muntenegru 6p, 4. România 5p, 5. Turcia 0p. Primele două clasate merg la turneul final.

×
Subiecte în articol: sport