x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport eXtrasport Celebrul antrenor de tenis Nick Bollettieri a murit la 91 de ani

Celebrul antrenor de tenis Nick Bollettieri a murit la 91 de ani

de Andreea Tiron    |    05 Dec 2022   •   18:59
Celebrul antrenor de tenis Nick Bollettieri a murit la 91 de ani
Sursa foto: IMG Academy

După ce în urmă cu câteva săptămâni zvonurile privind moartea sa au fost infirmate de Bollettieri însuși, de această dată decesul uriașului antrenor care a lucrat cu surorile Williams, Andre Agassi și Maria Sharapova, a fost confirmat chiar de Academia IMG, al cărei fondator este.

 

„Oricine l-a cunoscut pe Nick știe cât de mult îi plăcea să dezvolte potențialul tinerilor, să antreneze în tenis și să lucreze în Academie”, a spus Tim Pernetti, președintele IMG Academy Bradenton pentru CNN. 

„Chiar și în ultimele sale zile, îl puteai găsi adesea în campus, antrenând și mentorând tineri atleți, cu aceeași pasiune și entuziasm ca și la 20 de ani. Inima noastră este alături de soția lui, Cindi, și de copiii săi. Nick a avut un impact uriaș asupra noastră, a tuturor.”

Bollettieri a contribuit la modelarea vieții mai multor jucători de tenis de top, printre care Andre Agassi, Jim Courier, Monica Seles, Surorile Williams și Maria Sharapova, printre alții.

În ciuda reputației sale uriașe de antrenor de tenis, cariera de jucător a lui Bollettieri s-a limitat doar la practicarea acestui sport în liceu.

Cariera sa de antrenor a început la Dorado Beach Hotel din Puerto Rico în anii '60, înainte de a-și înființa propria academie un deceniu mai târziu, în 1978, potrivit Tennis World.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

Academia de tenis Nick Bollettieri a fost prima de acest gen când a fost înființată în Florida (Bradenton), deoarece înainte de existența ei, jucătorii de tenis nu aveau un astfel de loc unde să poată să învețe și să își îmbunătățească jocul.

La mai puțin de un deceniu de la început, academia a fost vândută către IMG. Cu toate acestea, Bollettieri a continuat să-i ajute să antreneze jucătorii care l-au vizitat, dorind să-și îmbunătățească jocul. Pe lângă o ilustră carieră de antrenor, Bollettieri a scris și autobiografia sa și o carte care a aprofundat în diferite aspecte tehnice ale jocului.

Bollettieri a suferit fizic în ultimii doi ani. În 2020, Bollettieri, în vârstă de 88 de ani, a căzut pe teren în timpul unui antrenament. Potrivit rapoartelor publicate atunci, Bollettieri avusese o infecție la rinichi. Recent, sâmbătă, fiica lui Bollettieri, Angelique Anne Bollettieri, anunțase pe Facebook că tatăl ei se află pe patul de moarte.

Postarea ei spunea: "Tata este aproape de trecerea în neființă. Vă rog să-l păstrați în gândurile voastre pentru o plecare pașnică și o călătorie minunată. Te iubim, tati". De asemenea, etichetase în postare un Bollettieri cu aspect fragil, înconjurat de membrii familiei lui.

×
Subiecte în articol: Nick Bollettieri a murit