x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport eXtrasport Out de la JO! Selecţionera echipei feminine de fotbal a Canadei, suspendată pentru că și-a spionat adversarele cu drona

Out de la JO! Selecţionera echipei feminine de fotbal a Canadei, suspendată pentru că și-a spionat adversarele cu drona

de Redacția Jurnalul    |    26 Iul 2024   •   10:27
Out de la JO! Selecţionera echipei feminine de fotbal a Canadei, suspendată pentru că și-a spionat adversarele cu drona
Sursa foto: Hepta

Selecţionera echipei feminine de fotbal a Canadei, Bev Priestman, a fost suspendată pe durata Jocurilor Olimpice 2024 după cazul de spionaj cu drona la două antrenamente ale echipei Noii Zeelande, a anunţat Comitetul olimpic canadian, citat de AFP.

''În ultimele 24 de ore, ne-au fost aduse la cunoştinţă informaţii suplimentare cu privire la utilizarea dronelor împotriva adversarelor, înaintea Jocurilor Olimpice de la Paris 2024. În lumina acestor noi dezvăluiri, Canada Soccer a luat decizia de a-l suspenda pe antrenorul principal al echipei naţionale feminine, Bev Priestman, pentru restul Jocurilor Olimpice de la Paris 2024 şi până la finalul anchetei externe independente'', a scris Comitetul Olimpic Canadian (COC) într-o declaraţie publicată după victoria Canadei împotriva Noii Zeelande (2-1) în turneul olimpic.

Canada, campioană olimpică en titre, joacă duminică împotriva Franţei, la Saint-Etienne.

Miercuri, un membru al staffului echipei feminine de fotbal a Canadei a fost condamnat la opt luni de închisoare cu suspendare pentru conducerea unei drone deasupra stadionului unde se antrena selecţionata din Noua Zeelandă.

Tânărul în vârstă de patruzeci de ani a fost arestat luni de poliţie, după ce a filmat un antrenament al Noii Zeelande folosind o dronă, înaintea meciului direct de joi.

În urma acestui incident, Comisia de disciplină FIFA a deschis o procedură împotriva echipei Canadei şi a antrenoarei, care s-a retras de la sine de pe banca tehnică pentru meciul cu Noua Zeelandă.

Până la finalul Jocurilor Olimpice, antrenorul asistent Andy Spence va conduce echipa Canadei.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

Sursa: Agerpres

×
Subiecte în articol: Bev Priestman spionaj suspendare