x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport eXtrasport Sfinţii Craiovei. Un an de la desfiinţarea Universităţii (VIDEO)

Sfinţii Craiovei. Un an de la desfiinţarea Universităţii (VIDEO)

de Marius Mitran    |    23 Mai 2013   •   14:12
Sfinţii Craiovei. Un an de la desfiinţarea Universităţii (VIDEO)

Acum exact un an, în 23 mai 2012, cea mai frumoasă şi mai civilă echipă din istoria fotbalului românesc, Universitatea Craiova a fost oficial desfiinţată de FRF. Universitatea continuă să existe însă, cei care o iubesc, măcar ei, cred asta. O dovadă e şi acest moment, pe care l-am scris pentru "Replay", exact acum un an, când...




×