Jucătoarea cehă de tenis Petra Kvitova, dublă câştigătoare la Wimbledon, a fost rănită cu un cuţit marţi dimineaţă de un hoţ, în casa sa din oraşul Prostejov, a declarat purtătorul său de cuvânt pentru AFP.
"Petra Kvitova a fost atacată în apartamentul său în această dimineaţă", a declarat purtătorul de cuvânt al numărului 11 mondial, Karel Tejkal. "Este vorba de o infracţiune întâmplătoare, nimeni n-a vrut s-o agreseze sau s-o jefuiască pe ea anume", a adăugat el.
"A fost rănită cu un cuţit în timpul tentative de furt. Viaţa sa nu este în pericol, acum este tratată de medici", a spus Tejkal, precizând că hoţul a fugit.
Ziarul ceh Dnes a indicat că jucătoarea a suferit tăieturi la mâna stângă.
Ulterior, Kvitova a declarat pe Twitter că se consideră "norocoasă că este în viaţă", relatează DPA. "Încercând să mă apăr, am fost rănită rău la mâna stângă. Sunt zdruncinată, dar sunt norocoasă că sunt în viaţă", a spus Kvitova.
"Rana este gravă şi va trebui să văd nişte specialişti, dar, cum ştiţi, sunt puternică şi voi lupta cu această problemă", a adăugat ea.
Sportiva în vârstă de 26 de ani, a anunţat, la începutul acestei săptămâni, că nu va putea participa la viitoarea ediţie a Cupei Hopman din cauza un accidentări la un picior. Ea spera să poată concura în turneul de la Sydney, care începe pe 8 ianuarie.
AGERPRES