x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fabrice Santoro s-a retras din tenis

Fabrice Santoro s-a retras din tenis

09 Noi 2009   •   00:00
Fabrice Santoro s-a retras din tenis

Francezul Fabrice Santoro a jucat ieri ultimul meci al carierei sale, începută cu peste 20 de ani în urmă. Santoro l-a întâlnit în primul tur al turneului de la Paris pe americanul James Blake.



Santoro, care va împlini 37 de ani în luna decembrie, a disputat a 913-a sa partidă de simplu, în care a fost învins de Blake, cu scorul de 6-4, 6-3. "Întorc acum o pagină mare a vieţii mele. 30 de ani consacraţi tenisului. Nu simt tristeţe, ci mai mult o uşurare", a declarat Fabrice Santoro, care a participat la primele sale turnee în 1989.

Palmaresul sportivului francez include 6 titluri la simplu, 24 la dublu, dintre care două la Australian Open, două Cupe Davis. Cea mai bună clasare a lui Santoro în ierarhia mondială a fost locul 17, pe care francezul a ajuns în 2001. De asemenea, Fabrice Santoro este deţinătorul recordului de participări la turneele de Grand Slam - 69.

×
Subiecte în articol: sport