x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fetele lui Gigi Becali

Fetele lui Gigi Becali

09 Mai 2005   •   00:00

Dupa ce la finalul meciului cu Otelul il atacase pe antrenorul Zenga, declarand ca acesta l-a luat peste picior prin titularizarea lui Baciu si a lui Lovin, patronul Stelei, Gigi Becali, si-a schimbat ieri pozitia fata de tehnician.

  • de MIHAI IGIROSANU
  • SPORT
  • DEZOLARE. Fl. Dumitru, Dica si Radoi asista neputinciosi cum se naruie avansul de puncte pe care-l aveau acum 4 etape
    Infrangerea de la Galati parea sa fi tensionat din nou atmosfera la Steaua. Imediat dupa finalul partidei, Gigi Becali a declarat ca echipa sa ar putea sa piarda titlul si a tinut sa-l atace din nou pe Walter Zenga.

    DUMINICA. "Daca vom continua sa jucam asa cum am facut-o acum, putem pierde campionatul. Sunt suparat mai mult si pentru ca Zenga m-a luat peste picior prin titularizarea lui Baciu si Lovin, despre care eu spusesem ca n-au fata de Steaua", spunea patronul gruparii din Ghencea dupa esecul de pe stadionul "Dunarea". Zenga i-a raspuns ironic la conferinta de presa, spunand ca poate fi dat afara, lasand din nou impresia ca abia asteapta incheierea acestui campionat pentru a pleca de pe banca Stelei.

    LUNI. Ieri, Gigi Becali si-a modificat brusc punctul de vedere, preferand sa se situeze, macar prin declaratii, de partea antrenorului italian. "Nu se pune problema sa ne despartim de Zenga cu cinci etape inainte de final. Asa ca stati linistiti. Zenga nu pleaca de la Steaua!", a precizat Becali. In privinta adversarilor la titlu, el a fost ferm: "Dinamo e mai puternica decat Rapid. Ei fac tot felul de lucruri prin care dovedesc asta", a precizat liderul din Ghencea, lasand de inteles ca rivalii din Stefan cel Mare apeleaza si la alte metode pentru obtinerea victoriilor.

    PRIMA DE LA RAPID
    Infrangerea Stelei de la Galati i-a bucurat foarte mult pe elevii lui Mihai Stoichita, ale caror bugete au sporit considerabil. Pe langa prima de joc promisa de conducerea Otelului, jucatorii si-au impartit, chiar in vestiar, suma de 20.000 de dolari. Conform unor surse, banii fusesera adusi langa Dunare de un trimis special al presedintelui Rapidului, Dinu Gheorghe, giulestenii fiind direct interesati de pasul gresit al ros-albastrilor. "Stiam de prima venita din partea Rapidului, dar am vrut sa ne si revansam, pentru ca Steaua ne-a aruncat la baraj in urma cu doua sezoane", a precizat un fotbalist al Otelului.

    DIALOG IN CANTONAMENT
    Pedepsiti de Walter Zenga, care i-a bagat in cantonament duminica seara, imediat dupa revenirea de la Galati, jucatorii Stelei au primit ieri dupa-amiaza, in Ghencea, vizita patronului Gigi Becali. Acesta a tinut neaparat sa poarte o discutie cu fotbalistii, in prezenta antrenorilor Zenga si Pedrazzini, pentru a-i motiva in perspectiva ultimelor cinci etape de campionat. "Nu-i voi critica, pentru ca nu am de ce. Nu cred ca este vreun jucator care nu a vrut sa castige. Trebuie sa deslusim impreuna ce se intampla. Radoi imi spunea ca am pierdut la Galati, dar am castigat un jucator, pe Litu, care a fost peste Andrei Cristea." Dorind sa imbunatateasca atmosfera din lot, Becali intentiona ieri seara sa-i insoteasca pe fotbalisti la filmul "Regatul Cerului". "Zenga nu va fi schimbat, dar daca nu va castiga campionatul, acest lucru se va intampla. Daca nu iau campionatul, o sa dau bani in continuare pentru ca am o datorie morala, dar nu ma mai duc la meci si nici la televizor nu ma mai uit. Nu mai suport emotiile astea", a zis Becali.
    ×
    Subiecte în articol: sport becali zenga