Finala de la Milan
În această seară vom afla primele patru sfertfinaliste ale celei mai importante competiţii intercluburi.
În această seară vom afla primele patru sfertfinaliste ale celei mai importante competiţii intercluburi.
În afară de Barcelona, care s-a impus în prima manşă la Glasgow, nici o altă echipă nu porneşte ca favorită în întâlnirile de azi. Pentru a se califica, Sevilla are nevoie doar de o victorie la limită, 1-0 sau 2-1 cu Fenerbahce, iar Manchester se poate mulţumi să nu primească gol de la Lyon. Meciul cel mai deschis rămâne cel dintre Milan şi Arsenal, în care italienii se califică doar cu victorie, iar oaspeţilor le este de ajuns o remiză cu goluri.
ACCIDENTARE. Ghinion pentru Cristian Chivu în partida de duminică, din campionat, cu Napoli. Inter Milano a fost învinsă pentru prima dată în acest sezon, scor 0-1, iar căpitanul naţionalei a părăsit terenul în minutul 52, din cauza unei accidentări la umăr, şi este incert pentru returul cu Liverpool. “În zilele următoare va fi supus unor teste medicale, pentru a vedea cât de gravă este accidentarea la umăr. Se pare că nu e grav, dar românul ar putea rata meciul cu Liverpool, din 11 martie”, a notat site-ul goal.com.
Optimi – manşa secundă
Azi, ora 21:45
Milan – Arsenal (Pro TV) (în tur 0-0)
Arbitru: Konrad Plautz (Austria)
FC Barcelona – Celtic Glasgow (3-2)
Arbitru: Pieter Vink (Olanda)
FC Sevilla – Fenerbahce (2-3)
Arbitru: Massimo Busacca (Elveţia)
Man. United – Olympique Lyon (1-1)
Arbitru: Roberto Rosetti (Italia)
Mâine, ora 21:45
FC Porto – Schalke (0-1)
Arbitru: Howard Webb (Anglia)
Real Madrid – AS Roma (1-2) (Pro TV)
Arbitru: Kyros Vassaras (Grecia)
Chelsea – Olympiakos Pireu (0-0)
Arbitru: Manuel Mejuto Gonzalez (Spania)
Partida Inter Milano – Liverpool,
în tur 0-2, va avea loc la 11 martie.

Ştiri din .ro
Eduard Novak: Sporturile olimpice nu au baze de pregătire în țară
Alfredo Quintana a murit. Portarul naţionalei de handbal masculin a Portugaliei avea 32 de ani
Propunere LPF: Berea slab alcoolizată ar putea fi consumată pe stadioane!
Simona Halep s-a vaccinat împotriva COVID-19
Fotbal feminin: România a învins Croația în deplasare
(P) Ce șanse mai are FC Barcelona în Champions League după înfrângerea la scor cu PSG?
A început campania de vaccinare a loturilor naționale de fotbal
Andreea Prisăcariu a câștigat turneul ITF de la Antalya
Novak Djokovic a câștigat primul turneu de Grand Slam al anului
Naomi Osaka a câștigat turneul de tenis Australian Open
A fost stabilită perioada de desfășurare a Campionatului European de volei feminin
Simona Halep, 350 de săptămâni în Top 10 mondial. „Nimeni n-o poate scoate din elită!”
