x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fiscul pune sechestru pe conturile Federaţiei Poloneze de Fotbal

Fiscul pune sechestru pe conturile Federaţiei Poloneze de Fotbal

de Ovidiu Ciutescu    |    27 Oct 2008   •   00:00
Fiscul pune sechestru pe conturile Federaţiei Poloneze de Fotbal

Serviciile fiscale poloneze au pus sechestru luni pe aproximativ 10 milioane de zloţi (2,5 milioane euro) din conturile Federaţiei poloneze de fotbal (PZPN), a anunţat luni un purtător de cuvânt al fiscului din Varşovia.

“Titlul de executare a datoriei a fost trimis Federaţiei”, a declarat Agnieszka Zukowska. Acesta a precizat că este vorba de impozite neplătite de către Federaţie rezultând din drepturile de transmisie ale meciurilor televizate. Datoria a fost descoperită la un control fiscal efectuat în perioada 2006-2008, spune sursa citată de Agerpres. Decizia serviciilor fiscale intervine cu trei zile înaintea alegerilor din cadrul PZPN. Vineri, comitetul executiv al Federaţiei Internaţionale de Fotbal (FIFA) a confirmat că congresul electoral al Federaţiei poloneze va avea loc pe 30 octombrie în ciuda “anchetelor civile sau penale” în care sunt implicaţi responsabili ai Federaţiei. În cadrul unei ample anchete anticorupţie în fotbalul polonez, 160 de persoane, printre care arbitri şi responsabili ai Federaţiei, au fost deja inculpaţi sau condamnaţi, în timp ce mai multe echipe cluburi din diferite divizii au fost retrogradate.

×
Subiecte în articol: sport federatiei