Dan Alexa, autorul celor două goluri ale tricolorilor în meciul cu Ucraina, a declarat că suporterii români au fost un sprijin real pentru echipa României, însă regretă faptul că nu am reuşit să ne calificăm în finala turneului "Cyprus Cup".
"Am intrat mai greu în meci. Ucraina este o echipă mai experimentată, cu jucători de mare valoare. Apoi, am revenit noi în joc. Au ratat penalty-uri şi jucători mai mari. Regret că nu ne-am calificat în finala turneului. Fanii au fost extraordinari, când îi ai alături este mult mai uşor", a spus căpitanul Timişoarei, aflat la primele sale goluri în tricoul României.
La rândul său, Răzvan Raţ, care a fost căpitan în acest meci în absenţa lui Cristi Chivu, a declarat că "a fost un public neaşteptat de numeros şi, ca de obicei, extrem de călduros".
Naţionala de fotbal a României a fost învinsă cu scorul de 4-2 de formaţia Ucrainei la loviturile de departajare şi a ratat calificarea în finala turneului ''Cyprus Cup'', după ce scorul a fost egal, 2-2 (2-2), la finalul meciului de marţi seara, la Paralimni.
În celălalt meci al competiţiei, Cipru - Suedia, scor 0-2. Miercuri, România va întâlni Cipru, iar Ucraina va juca împotriva Suediei.