x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal intern Atacantul ofertat de Gigi Becali a semnat cu Universitatea Craiova

Atacantul ofertat de Gigi Becali a semnat cu Universitatea Craiova

10 Ian 2019   •   22:52
Atacantul ofertat de Gigi Becali a semnat cu Universitatea Craiova
Sursa foto: FB Universitatea Craiova

Echipa de fotbal Universitatea Craiova i-a cedat sub formă de împrumut pe Florin Gardoş şi Andrei Burlacu la Politehnica Iaşi, de unde l-a transferat pe Andrei Cristea, informează site-urile celor două cluburi.

Atacantul Andrei Cristea, dorit cu insistență de Gigi Becali la FCSB, l-a refuzat pe acesta și a semnat cu Universitatea Craiova. Ajuns la 34 de ani, Cristea se află la ultimul contract important din carieră.

Gardoş şi Burlacu sunt împrumutaţi în Copou până la finele sezonului, cu opţiunea de a fi transferaţi definitiv în vara anului 2019.

Fundaşul Florin Gardoş (30 ani), care are 14 prezenţe în prima reprezentativă a României, a început fotbalul la juniorii Olimpiei Satu Mare, s-a consacrat la Steaua, unde a evoluat între 2010 şi 2014, după care s-a transferat la Southampton. În Premier League a adunat doar 11 meciuri, din cauza unor accidentări grave. A revenind în România la Universitatea Craiova în sezonul trecut, iar în actuala stagiune a jucat doar 4 meciuri în Liga I pentru echipa din Bănie.

Andrei Burlacu, 21 de ani, este un atacant originar din Botoşani şi are 42 de meciuri jucate în Liga 1 în tricoul Craiovei pentru care a marcat 6 goluri. Internaţionalul de tineret are 12 partide şi un gol în actualul sezon.


 

Andrei Cristea, căpitanul Politehnicii Iaşi în ultimele trei sezoane, a fost un jucător exponenţial pentru echipa din Copou, contribuind din plin la prima participare în cupele europene şi la egalarea celei mai bune performanţe a echipei, în sezonul trecut, locul 6 în Liga 1. Cristea a semnat un contract până în 2020 cu Universitatea.

Născut în data de 15 mai 1984, Andrei Cristea are o înălţime de 1,79 m şi este un fotbalist de picior drept. A evoluat pe parcursul carierei la FCM Bacău, Steaua Bucureşti, Politehnica Timişoara, Dinamo Bucureşti, Karlsruher, FC Braşov, FK Qabala, Salernitana, Martina Franca şi Politehnica Iaşi.

Cristea a jucat 19 meciuri în actualul sezon pentru Poli, marcând 6 goluri.
AGERPRES

×
Subiecte în articol: andrei cristea