Finanţatorul Stelei, Gigi Becali, a anunţat, vineri seară, că atacantul brazilian Maicon va evolua sub formă de împrumut, până la sfârşitul campionatului, la echipa antrenată de Marius Lăcătuş.
"Îl cheamă ca pe fundaşul dreapta de la Internazionale Milano, Maicon. E un brazilian care a jucat în Ucraina. Vine împrumut până în vară, 200.000 de euro. Este un fel de al doilea atacant, stângaci. Transferul e sigur", a spus Gigi Becali la Gsp Tv.
Atacantul brazilian Maicon Pereira de Oliveira, 22 de ani, are 1,85 metri şi 78 kg. El evoluează din 2009 la gruparea din Ucraina Volin Luţk, la care este coleg cu trei fotbalişti români: Adrian Neaga, Sorin Paraschiv şi Cornel Buta.
Becali a menţionat că pe lângă atacantul brazilian, la Steaua ar mai putea ajunge şi un jucător iranian. "Mai este posibil să vină unul din ţările arabe. E tot un atacant, joacă în echipa naţională a Iranului. Dacă va veni, va veni tot împrumut", a mai spus latifundiarul din Pipera.
Gigi Becali a anunţat că Andrei Ionescu şi Marius Onofraş nu au vrut să evolueze sub formă de împrumut la echipa Unirea Urziceni şi doar Mihai Onicaş a acceptat propunerea. Pe lângă Onicaş, la Unirea Urziceni vor evolua sub formă de împrumut şi Alin Toşca şi Valentin Lupu. Becali a mai precizat că Dinamo îl va împrumuta pe Georgian Păun la Unirea Urziceni.