x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal intern CFR Cluj - Astra Giurgiu 1-1. Pas greșit pentru echipa lui Dan Petrescu

CFR Cluj - Astra Giurgiu 1-1. Pas greșit pentru echipa lui Dan Petrescu

08 Apr 2018   •   22:39
CFR Cluj - Astra Giurgiu 1-1. Pas greșit pentru echipa lui Dan Petrescu

Astra Giurgiu a încurcat-o pe CFR Cluj în lupta pentru titlu în Liga 1. Echipa lui Dan Petrescu a remizat împotriva Astrei, scor 1-1.

Gigi Mulțescu, aflat la primul meci pe banca giurgiuvenilor, a trimis în teren o formulă defensivă, care i-a încurcat vizibil pe ardeleni.

CFR Cluj a deschis scorul prin fundaşul brazilian Paulo Vinicius (54), care a marcat cu capul din centrarea lui George Ţucudean. Astra a egalat tot printr-un fundaş, polonezul Piotr Polczak (81), în urma unui corner.

Astra a terminat partida în zece oameni, fundaşul Risto Radunovic fiind eliminat în min. 90+1.

CFR a urcat pe primul loc cel puţin până la meciul FCSB - CSU Craiova.

Astra, la primul său meci cu Gheorghe Mulţescu pe banca tehnică (în al treilea mandat), a obţinut primul său punct din play-off.

CFR a câştigat ambele meciuri cu Astra din sezonul regulat, cu 3-2 la Giurgiu şi 2-0 la Cluj.

CFR 1907 Cluj - AFC Astra Giurgiu 1-1 (0-0), stadion ''Dr. Constantin Rădulescu'' - Cluj-Napoca
Au marcat: Paulo Vinicius (54), respectiv Piotr Polczak (81).
Cartonaş roşu: Risto Radunovic (Astra, 90+1).
Arbitru: Radu Petrescu; arbitri asistenţi: Adrian Radu Ghinguleac, Mircea Mihail Grigoriu (toţi din Bucureşti); arbitru de rezervă: Florin Mihai Marcu (Oradea)
Observatori: Nicolae Grigorescu (Timişoara) - CCA, Marian Bucurescu (Bucureşti) - LPF
AGERPRES

×
Subiecte în articol: cfr cluj