Incert pentru partida cu Bosnia, căpitanul Cristi Chivu spune că România nu şi poate permite alt rezultat la Zenica decât victoria şi a anunţat că cel mai probabil se va retrage din naţională la finalul campaniei de calificare la Campionatul European de anul viitor.
"Cred că în ultimul timp s-a vorbit prea mult de mine şi de Mutu, iar aici este vorba de un întreg colectiv. Cred că acest meci este meciul generaţiei noastre şi orice rezultat negativ ne scoate din lupta pentru calificare. Trebuie să jucăm la victorie aşa cum nu am făcut-o în meciurile de până acum. Vom câştiga dacă vom avea următoarele: atitudine, dăruinţă, ambiţie. Suntem foarte motivaţi de faptul că încă ne putem califica, aceasta este şi miza meciului de mâine", a spus Chivu la conferinţa de presă de dinaintea meciului cu Bosnia.
"Mă simt mai bine ca ieri, dar nu ştiu dacă voi juca. Dacă voi mai bine, o să fiu în teren, dacă nu, nu. Nu se pune problema să risc dacă simt că nu pot juca. Inter nu are nici o influenţă asupra mea şi nu poate decide dacă să joc sau nu la echipa naţională. Dacă voi apt 80%, voi intra în teren, sunt suficient de matur să realizez dacă îmi pot ajuta echipa sau nu. Pentru mine poate fi ultimul tren spre un turneu final şi de aceea mă încarcă un sentiment de dezamăgire că sunt sub semnul întrebării cu o zi înainte de acest meci. Din respect pentru meciul de mâine nu voi vorbi despre retragere, dar probabil voi renunţa la echipa naţională după această campanie", a mai declarat căpitanul naţionalei.