Universitatea Craiova a solicitat oficial FRF si LPF revenirea in fotbal si reinscrierea echipei in Liga I, chiar din acest sezon.
Exclusa din intrecerile sportive in urma cu doi ani, gruparea din Banie vrea sa revina pe prima scena fotbalistica, desi a retrogradat sportiv in esalonul secund in ultimul sezon de activitate si sustine ca retrogradarea a survenit ca urmare a conflictelor cu Victor Piturca si FRF.
"Inscrierea FC Universitatea Craiova in Liga I poate fi facuta chiar daca va fi o competitie cu 19 participante. Acest fapt s-a intamplat si in Elvetia, cu FC Sion, ce a fost reintrodusa in competitie dupa disputarea catorva etape, iar in acel an campionatul elvetian s-a disputat cu 13 echipe, in loc de 12, cate participa in mod normal", se arata in solicitarea Craiovei.
Oltenii vor ca FRF si LPF sa le trimita un raspuns in termen de 30 de zile, pentru a avea timp sa formeze o noua echipa.
"In acest sens, asteptam in termen de 30 de zile raspunsul cu privire la aceasta solicitare, dar nu mai tarziu de 20 martie 2013, deoarece timpul este foarte pretios si dupa eventualul dumneavoastra acord scris, vom putea demara negocierile pentru obtinerea finantarii si angajarea celorlalte persoane pentru desfasurarea activitatii (conducere, antrenori, staff + 25 jucatori)."
Atat presedintele FRF, Mircea Sandu, cat si cel al LPF, Dumitru Dragomir, au anuntat ca Universitatea Craiova poate reveni in fotbal in sezonul urmator, fara a preciza conditiile pe care oltenii ar trebui sa le indeplineasca.
Citește pe Antena3.ro