x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal intern Dinamo a pierdut cu 2-0 amicalul cu Olimpija Ljubljana

Dinamo a pierdut cu 2-0 amicalul cu Olimpija Ljubljana

08 Feb 2011   •   13:20
Dinamo a pierdut cu 2-0 amicalul cu Olimpija Ljubljana
Sursa foto: /Intact Images

Dinamo a fost învinsă de formaţia slovenă Olimpija Ljubljana cu scorul de 2-0 (1-0), într-un meci amical disputat în această după-amiază în cadrul stagiului de pregătire din Antalya. Slovenii au deschis scorul prin golul marcat de un fost jucător al lui FC Timişoara, Dare Vrsic, în minutul 27, dintr-un penalty acordat după faultul lui Raul Crişan la Sokota. Al doilea gol a fost marcat de Jovic, în minutul 64.

Tehnicianul Ioan Andone a început meciul cu: Bălgrădean - Rubio, Ioniţă, Crişan, Bordeanu - Stănescu, Mărgăritescu, C. Munteanu, Vl. Munteanu - Ţucudean, Dănciulescu. În repriza secundă au jucat: Dolha - Rubio (71 Leonardo), M. Ioniţă, Murilo, E. Crăciun - Scărlătescu, Mărmăneanu, B. Pătraşcu, G. Păun - Islony, Ţucudean (62 Carlos Gabriel Martins) (89 Geovani).

"Nu am de ce să fiu supărat după acest meci, jucătorii sunt obosiţi, iar unii sunt plecaţi la echipele naţionale. I-am văzut şi pe jucătorii de la echipa a doua. Suntem pe un drum bun, iar ceea ce ne-am propus am realizat, să primim mai puţine goluri şi să ne organizăm cât mai bine defensiv. În atac mai avem unele probleme, dar se vor rezolva", a spus Andone după meci, la Digi Sport.

Tehnicianul a testat la acest meci şi cinci brazilieni, legitimaţi la echipa Catuense: "Am văzut doi jucători brazilieni pe care cred că îi vom lua la echipa a doua. Ei sunt tineri şi pot creşte în evoluţii. Portarii m-au mulţumit, chiar şi Bălgrădean şi Naumovski".

×
Subiecte în articol: dinamo fotbal intern