x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal intern Dinamo l-a luat pe Bogdan Pătraşcu

Dinamo l-a luat pe Bogdan Pătraşcu

25 Ian 2011   •   15:44
Dinamo l-a luat pe Bogdan Pătraşcu

148203-ictoria-branesti-scor-2-2-etapa-7-tur-sezon-2010-2011-11-09-2010-stadion-regie.jpgRevenit în vară la Sportul Studenţesc după 10 ani petrecuţi în Bulgaria şi Italia, mijlocaşul Bogdan Pătraşcu nu a plecat cu lotul grupării din Regie în turneul de pregătire din Spania, el ajungând în această după-amiază la un acord de transfer cu Dinamo.

Potrivit gsp.ro, patronul Sportului, Vasile Şiman, a fost de acord să-l lase pe Pătraşcu în Ştefan cel Mare cu condiţia ca jucătorul să renunţe la salariile restante pe care le are de încasat, el nefiind plătit deloc din vară.

"S-a rezolvat cu Dinamo, ne-am înţeles pentru transferul lui Pătraşcu. Noi am dat actele celor din Ştefan cel Mare, acum depinde de ei cînd îl legitimează", a confirmat Şiman tranzacţia.

"E un pas înainte în cariera mea, dar acum nu vreau să vorbesc prea multe. Voi pleca în Antalya şi aştept cu nerăbdare să încep pregătirea alături de noii mei colegi", a spus şi Pătraşcu.

Bogdan Pătraşcu, în vârstă de 31 de ani, a mai evoluat în cariera sa la Litex Loveci, Piacenza, Chievo Verona şi Padova.

×