x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal intern Dragomir l-a reclamat pe Mititelu la Comisia de Disciplină

Dragomir l-a reclamat pe Mititelu la Comisia de Disciplină

26 Ian 2011   •   14:05
Dragomir l-a reclamat pe Mititelu la Comisia de Disciplină
Sursa foto: /Intact Images
148325-act-images-20090817101021009.jpg

Liga Profesionistă de Fotbal a depus un memoriu la Comisia de Disciplină împotriva finanţatorului clubului Universitatea Craiova, Adrian Mititelu, pentru declaraţiile făcute recent de acesta la adresa conducerii forului.

Conform site-ului oficial al LPF, memoriul împotriva lui Adrian Mititelu se va judeca în cadrul şedinţei din 9 februarie a Comisiei de Disciplină.

Mititelu a avut zilele trecute un conflict verbal cu preşedintele Dumitru Dragomir în cadrul unei emisiuni televizate. El l-a acuzat pe şeful LPF că se antepronunţă în cazul plecării jucătorilor Valerică Găman şi Ştefan Bărboianu din cantonamentul formaţiei oltene.

"Vă antepronunţaţi într-o problemă delicată, ştim cu toţii că oamenii din Comisii sunt aleşi pe criterii nu tocmai curate. Pe nepotisme, pe relaţii... La Ligă este o întreagă cârdăşie, de la A la Z. Vă includ aici şi pe dumneavoastră, nu vreau să spun de ce, am alte probleme acum", afirma Mititelu.

Ieri, Comisia de Soluţionare a Litigiilor din cadrul LPF a amânat pentru săptămâna viitoare judecarea memoriilor depuse de Găman şi Bărboianu pentru a deveni jucători liberi de contract.

×