x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal intern Europa League: Zmeii din Moldova. FC Vaslui a învins, cu 1-0, mult mai titrata Sporting Lisabona

Europa League: Zmeii din Moldova. FC Vaslui a învins, cu 1-0, mult mai titrata Sporting Lisabona

de Dragos Stoica    |    03 Noi 2011   •   20:30
Europa League: Zmeii din Moldova. FC Vaslui a învins, cu 1-0, mult mai titrata Sporting Lisabona


Pana la meciul de aseara, Vasluiul lui Hizo nu aratase deloc rau in Europa League. Ceea ce le lipseau moldovenilor erau insa rezultatele, care trimisesera trupa lui Porumboiu pe locul 3 al grupei D, cu numai doua puncte. Oarecum paradoxal, prima victorie a venit contra liderului Sporting Lisabona, cu precizarea ca lusitanii erau ca si calificati dinaintea partidei de la Piatra Neamt.

In absenta jolly-jokerului Wesley, suspendat, greul a cazut pe Adailton si Sanmartean. Cei doi si-au facut insa din plin datoria, aflandu-se la originea golului cu capul al lui Zmeu, reusit din sase metri in minutul 30. Trezita din pumni, Sporting a incercat sa reactioneze, dar tot moldovenii au condus jocul. Pana la pauza, portughezii au avut revenirea in meci pe varful ghetei bulgarului Bojinov, bulgarul ratand singur cu Cerniauskas. Elevii lui Viorel Hizo n-au lasat garda jos nici in actul secund, desi oaspetii au tot incercat sa impinga jocul in jumatatea Vasluiului. Yero Bello si Adailton au ratat risipirea semnelor de intrebare, in timp ce Sporting apela la piesele grele de pe banca, lasate initial in conservare. Degeaba, insa. Vasluiul s-a tinut tare si spera la calificare, la egalitate de puncte cu Lazio (5). "Este un rezultat excelent, o victorie foarte mare si foarte importanta pentru Vaslui, insa mai este pana ne calificam. Ne mai trebuie un egal aici cu Lazio, un 0-0 sau 1-1. Am demonstrat ca nu stam in niciun jucator, chiar daca s-a simtit lipsa lui Wesley', a spus dupa meci Adrian Porumboiu.

FC VASLUI: Cerniauskas - Milanov, Papp, Farkas, Milisavljevici - Zmeu, Pavlovici ('79 R. Costin) - Neagu ('42 Jovanovici), Adailton, Sanmartean ('89 Gheorghiu) - Y. Bello. Antrenor: Viorel Hizo.
SPORTING: Marcelo - Pereirinha, Carrico, Rodriguez, Evaldo - Rinaudo ('12 Santos) - Carrillo, Fernandez ('65 Rubio), Schaars, Capel - Bojinov ('46 Van Wolfswinkel). Antrenor: Domingos Paciencia.
Arbitru: Kristinn Jakobsson (Islanda)
Stadion: Ceahlaul; Spectatori: 7.000

×
Subiecte în articol: rapid europa league fc vaslui