„Exişti doar în ceea ce faci”

Victor Niculescu, Fonfo pentru apropiati, este cunoscut de suporterii mai vechi ai Universitatii. Este fostul fundas dreapta al echipei din Banie, echipa cu care in anul 1974 a castigat primul campionat din istoria Stiintei.

• Jurnalul National: Un moment cam neprielnic pentru acest interviu, stiind care este situatia Universitatii in momentul de fata.

Victor Niculescu: Nu credeam sa ajung vreodata sa traiesc aceste vremuri. Ceea ce se intampla acum este sino­nim cu ridicolul. Craiova era o stare de spirit, o echipa de traditie care nu merita un asemenea tratament.

• La ce tratament va referiti, exista un vinovat pentru tot raul care s-a abatut asupra Stiintei?

Tratamentul la care a fost supusa aceasta echipa de catre Liga si Fede­ratie. Au taiat in carne vie, fara anes­tezie. Vinovat este si Mititelu, dar vi­na lui este mai mica. A platit din prea multa dragoste si pasiune. Nu stiu cum e cu datoriile, cu darea in judecata a Federatiei, care nu prea e, stiu doar ca Universitatea, momentan, nu mai exista, si asta doare teribil.

• Doare mai mult decat pierderea campionatului din 1973?

Atunci a fost cu totul altceva. Am pierdut la golaveraj, un singur gol diferenta, a luat Dinamo campiona­tul. Erau alte vremuri, nu vreau sa-mi amin­tesc… Da, doare mai mult. Atunci am pierdut un titlu, dar l-am luat peste un an, in ’74. Acum nu mai existam, ne-au furat buletinul de identi­tate.

• De ce Federico Fellini, doar ati fost fotbalist?!

Si economist. Si pasionat de film. Atunci erau alte vremuri. In afara de fotbal si sprit, mai aveam putin timp si pentru altele. Eu am fost si sunt pasionat de film, iar vorbele lui Fellini 'Existi doar in ceea ce faci' m-au marcat toata viata. Si mai are una tare italianul: 'Dac-ar fi sa fac un film despre viata unui suflet, ar iesi pana la urma despre mine', totodata am aproape 63 de ani si am in spate o cocoasa formata din fotbal si viata agitata.

• De unde a venit denumirea de 'Campioana unei mari iubiri'?

In 1973, dupa ce am pierdut campionatul la golaveraj, eram invaluiti de un val de simpatie enorm. Jucam fotbal, eram adevarati, Dinamo a luat campionatul cu japca. Asta l-a facut pe regretatul poet Adrian Paunescu sa ne alinte, facandu-ne campioni. Daca nu am fost campioni la fotbal, am fost campioni la capitalul de iubire care ne inconjura atunci.

• Ce se va intampla pana la urma cu Universitatea? Puteti fi pentru cateva clipe, oracol?
Un miracol, ca rimeaza cu oracol. Se va intampla un miracol, pentru ca lucrurile bune nu au cum sa dispara. Universitatea e nemuritoare.

• Ce faceti in momentul de fata, ca mai aveti putin pana la pensie?

Antrenez la Centrul de copii si ju­niori al Universitatii, care activeaza sub numele de CJ Stiinta U. Nu ma simt deloc batran, iar asta vine din fap­tul ca imi petrec majoritatea tim­pu­lui acolo unde mi-a placut mereu: pe gazon.

Ziua Militiei
13 iunie 1971. 'Era Ziua Militiei si noi aveam meci cu Dinamo in Capitala. Atunci se jucau si meciurile de tineret, in deschiderea celor mari. Eram cazati la hotelul Union, cu tot cu juniori. Dupa ora 12:00, receptionerul ne-a dat afara din camere, deoarece cei din conducere nu mai aveau bani sa plateasca hotelul. Am plecat spre stadionul din Stefan cel Mare in sort si tricou. Au jucat juniorii, apoi ne-au aratat cum se dreseaza cainii politisti, sareau caini peste gardulete, iar militienii ii tineau in lesa. Radeam de ne prapadeam. Am intrat apoi pe teren si i-am batut cu 2-1. Atunci am realizat ca suntem intr-adevar o echipa, pentru ca batusem pe Dinamo pentru prima oara in istorie, uram foarte mult pe Dinamo, dar eram prieten cu un mare caracter: Cornel Dinu', isi aminteste 'Fonfo'.

Soparle made in Brasil

In decembrie 1974, Universitatea pleca timp de 45 de zile intr-un cantonament in Brazilia. 'Ar fi trebuit sa se duca Dinamo, dar un impresar libanez, Zacur il chema, ne-a falcilitat noua turneul. Am plecat in pauza de iarna, am facut sarbatorile acolo. Cand lumea ingheta prin Romania, noi faceam plaja pe Copacabana. Am stat la un hotel care nu avea geamuri, avea obloane. Stateam in camera cu Deselnicu, Dumnezeu sa-l ierte. La un moment dat am vazut pe pereti niste fascicule albastre care se miscau.
Ne-am speriat, am aprins lumina, erau zeci de soparle albe, care aveau ochii albastri. Toata noaptea am omorat soparle, ca sa aflam a doua zi ca erau inofensive si ca va ploua pentru faptul ca le-am omorat. A plouat torential, trei zile incontinuu', a spus Niculescu.