x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal intern FC Viitorul a cucerit Cupa României, după prelungiri

FC Viitorul a cucerit Cupa României, după prelungiri

25 Mai 2019   •   22:55
FC Viitorul a cucerit Cupa României, după prelungiri

FC Viitorul Constanţa a cucerit în premieră Cupa României la fotbal, în urma victoriei obţinute în faţa echipei Astra Giurgiu cu scorul de 2-1 (0-1, 1-1), după prelungiri, în finala jucată sâmbătă seara, pe Stadionul ''Ilie Oană'' din Ploieşti.

Pentru echipa antrenată de Gheorghe Hagi acesta este al doilea trofeu din palmares, după titlul de campioană câştigat în 2017.

Victoria Viitorului, care a terminat actuala ediţie de campionat pe locul al treilea, înseamnă că Universitatea Craiova (locul 4 în Liga I) se califică în Europa League (primul tur preliminar), iar echipa lui Hagi va intra din turul al doilea preliminar al Europa League.

Astra, care a cucerit trofeul în 2014, a deschis scorul prin Denis Alibec (41), dar Viitorul a egalat în repriza secundă, prin Virgil Ghiţă (76), golul victoriei fiind reuşit de brazilianul Eric De Oliveira (105+1).

FC Viitorul a controlat jocul încă din startul celei de-a 81-a ediţii a Cupei României şi şi-a creat prima ocazie prin Ianis Hagi (5), care a şutat de la 25 metri, mingea fiind respinsă în corner de Lazar. Astra a replicat prin Alibec (9), cu un şut prins în doi timpi de Cojocaru.

Echipa din Ovidiu a continuat să joace mai bine, iar Lazar a fost la post la lovitura de cap a lui Rivaldinho (27) şi la şutul lui Hagi jr (32).

Astra a deschis scorul contrar cursului jocului, prin Denis Alibec (41), din lovitură liberă. Ultima ocazie a reprizei a fost cea a lui Vînă (45), care a şutat de la 24 metri, pe centrul porţii.

După pauză, un şut-bombă al lui Băluţă (56), de la 35 de metri, a trecut puţin pe lângă vinclu. Viitorul a egalat prin fundaşul Ghiţă (76), după un corner executat de Hagi. Astra, care l-a pierdut pe Alibec (accidentat), a rămas în zece oameni din min. 81, când Romario Pires a primit al doilea cartonaş galben.

Constănţenii au mai avut situaţii de gol prin Hagi (82), Eric (86) şi Calcan (87), dar meciul a intrat în prelungiri.

Astra a fost periculoasă prin fundaşul Radunovic (103), din lovitură liberă de la 30 metri, dar mingea a fost scoasă de Tordai de sub bară.

FC Viitorul a reuşit golul victoriei în min. 105+1, prin Eric, care a reluat în plasă centrarea lui Mladen, lăsată să treacă de Calcan.

Giurgiuvenii au fost aproape de egalare, dar Ghiţă a respins salvator de pe linia porţii, la mingea trimisă de Begue (115). FC Viitorul a fost aproape şi de al treilea gol, dar Lazar a respins şutul din unghi al lui Hagi (120).

Astra Giurgiu - FC Viitorul Constanţa 1-2 (1-0, 1-1), după prelungiri
Au marcat: Denis Alibec (41), respectiv Virgil Ghiţă (76), Eric De Oliveira (105+1).
Ploieşti, Stadion ''Ilie Oană'': 11.000 spectatori
Cupa României - finala

Au evoluat echipele:
Astra: 1. David Lazar - 19. Mihai Butean, 25. Mike Cestor, 6. Florin Bejan (90. Vahid Hambo, 105+3), 3. Risto Radunovic - 24. Filip Mrzljak (căpitan), 52. Romario Pires - 95. Romario Moise, 10. Azdren Llullaku (21. Erico Da Silva, 86), 11. Valentin Gheorghe (88. Julien Begue, 68) - 7. Denis Alibec (96. Silviu Balaure, 72). Antrenor: Costel Enache.
Rezerve neutilizate: 18. Miguel Santos - 8. Ciprian Biceanu, 13. Neluţ Roşu.
Viitorul: 12. Valentin Cojocaru (1. Arpad Tordai, 46) - 5. Sebastian Mladen, 15. Bogdan Ţîru, 2. Viorel Ghiţă, 6. Bradley De Nooijer - 96. Lyes Houri (16. Vlad Achim, 93), 99. Tudor Băluţă, 11. Ionuţ Vînă - 10. Ianis Hagi (căpitan), 9. Rivaldinho (30. Andreaş Calcan, 63), 13. Denis Drăguş (24. Eric De Oliveira, 70). Antrenor: Gheorghe Hagi.
Rezerve neutilizate: 17. Andrei Ciobanu, 18. George Ganea, 93. Andrei Artean.

Arbitru: Radu Petrescu (Bucureşti); arbitri asistenţi: Mircea Orbuleţ (Bucureşti), Marius Nicoară (Drobeta-Turnu Severin); arbitru de rezervă: Andrei Florin Chivulete (Bucureşti)
Observatori: Augustus Constantin (Râmnicu Vâlcea) - CCA, Octavian Goga (Braşov) - FRF
Cartonaşe galbene: Mrzljak (31), Romario Pires (45, 81), Llullaku (67), Eric (90+1), Mladen (98), Erico (108).
Cartonaş roşu: Romario Pires (81).
AGERPRES

×
Subiecte în articol: cupa romaniei