x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal intern FCSB revine de două ori și câștigă primul meci al sezonului, cu Farul Constanța

FCSB revine de două ori și câștigă primul meci al sezonului, cu Farul Constanța

09 Aug 2024   •   23:58
FCSB revine de două ori și câștigă primul meci al sezonului, cu Farul Constanța
Sursa foto: FCSB

Darius Olaru a marcat de două ori pe finalul meciului dintre FCSB și Farul Constanța, pentru a aduce victoria gazdelor cu 3-2 (1-2), în primul meci al etapei a cincea din Superligă. Pentru campioana în exercițiu este doar prima victorie a sezonului.

Farul a condus încă din minutul 5, cu golul lui Ionuț Vina, după un șut din afara careului deviat de Chiricheș.

Gazdele au egalat în minutul 42, prin lovitura liberă executată de Ștefănescu sub bară. Doar un minut mai târziu, „marinarii” au revenit în avantaj, prin golul marcat cu capul de Gregoryan.

După o repriză secundă anostă, fără ocazii periculoase de poartă, Darius Olaru a restabilit egalitatea (2-2) cu un șut din prima, cu pământul, de la distanță (min. 87).

Tot Olaru a marcat și golul victoriei, în al patrulea minut suplimentar de joc, dintr-un penalty dictat după o analiză VAR a unui fault involuntar în careu al constănțenilor.

Cu această victorie, dar și cu un meci mai puțin disputat, FCSB ocupă momentan locul 7, cu 5 puncte, în timp ce Farul Constanța e pe locul 10, cu 5 puncte.

 

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: fcsb farul constanţa