x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal intern Fotbal: Jucătorii lui Dinamo îl susţin pe tehnicianul Vasile Miriuţă

Fotbal: Jucătorii lui Dinamo îl susţin pe tehnicianul Vasile Miriuţă

24 Noi 2017   •   20:15
Fotbal: Jucătorii lui Dinamo îl susţin pe tehnicianul Vasile Miriuţă

 Fotbaliştii lui Dinamo îl susţin pe tehnicianul Vasile Miriuţă, a afirmat vineri, la o conferinţă de presă, fundaşul grec Giorgos Katsikas, citat de site-ul clubului.

"Ne-am concentrat pe antrenamente, ştiu că atmosfera este un pic ciudată, dar trebuie să lăsăm asta în urmă şi să ne gândim la meciurile următoare. Doar noi, jucătorii, putem rezolva situaţia câştigând meciuri, iar apoi atmosfera va fi mai bună. Îl susţinem pe Miriuţă, este într-o perioadă dificilă, ştim cu toţii ce se întâmplă aici, suntem parte a situaţiei, astfel că trebuie să fim apropiaţi unii de alţii şi să privim înainte. Orice echipă are probleme, este parte a vieţii, parte a fotbalului, dar trebuie să fim uniţi pentru a depăşi situaţia. Ca fotbalişti, ceea ce trebuie să facem este să câştigăm meciuri, iar apoi stabilitatea va reveni", a declarat Katsikas, care joacă la Dinamo din vara acestui an.

Fundaşul a subliniat că Dinamo are nevoie de victorie sâmbătă, contra lui CSM Politehnica Iaşi. "La meciul cu Juventus am înscris două goluri după doi sau trei ani. Am fost bucuros. Sper că voi mai înscrie goluri pentru a ajuta echipa. Oricine poate greşi. Nu greşeşte doar cine nu joacă. Însă trebuie să vedem ce am greşit până acum şi să încercăm să ne îmbunătăţim jocul. Trebuie să câştigăm meciul de mâine, pentru că suntem la patru puncte de locul şase. Astra are un meci greu. Depindem de noi, putem să ne impunem şi să micşorăm diferenţa", a spus Katsikas.

Colegul său Steliano Filip s-a arătat încrezător în redresarea echipei: "Nu trecem printr-o perioadă foarte bună, dar ce a fost a fost, ne gândim acum să câştigăm mâine, pentru că ăsta e cel mai important lucru. Trebuie să jucam în primul rând pentru Dinamo, să avem şi noi orgoliul nostru. Contează mai puţin cine e antrenor, noi trebuie să ne facem treaba pe teren. Eu ştiu ce înseamnă Dinamo şi nu e normal după ce ne-am bătut la titlu să pierdem cu oricine acasă. Mai sunt multe puncte în joc până la play-off şi eu cred că până la final vom fi în primele şase. Trebuie însă să adunăm puncte".

Filip s-a referit şi la problemele pe care le-a avut: "Eu nu cred că trag pe nimeni în jos. Forţez eu pe cineva să vină cu mine? Normal că regret episodul de la Piatra Neamţ, dar s-au scris şi multe neadevăruri. Nu mai vreau să vorbesc despre asta".

Meciul Dinamo Bucureşti - CSM Politehnica Iaşi va avea loc sâmbătă, de la ora 20,45, pe stadionul din Şoseaua Ştefan cel Mare.
AGERPRES

×