x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal intern Hamburg dă 5 milioane de euro pe Torje! Vezi reacţia clubului Dinamo!

Hamburg dă 5 milioane de euro pe Torje! Vezi reacţia clubului Dinamo!

28 Ian 2011   •   09:24
Hamburg dă 5 milioane de euro pe Torje! Vezi reacţia clubului Dinamo!

Impresarul mijlocaşului dinamovist Gabriel Torje, Cristea Opria, a declarat, joi, că are o ofertă de 5 milioane de euro de la clubul german Hamburger SV, însă preşedintele Consiliului de Administraţie al FC Dinamo, Nicolae Badea, a menţionat că jucătorul va evolua în retur tot în România.

"Am terminat acum două ore discuţia cu cei de la Hamburger SV, dar domnul Badea nu a acceptat, nu ştiu de ce. Eu le-am spus nemţilor ce trebuie să plătească pe jucător, adică cinci milioane de euro. Am hârtie de la domnul Badea pentru preţul ăsta. L-am sunat pe domnul Badea că îl aşteaptă oamenii. Mi-a spus că a venit cu o altă afacere în Germania. I-am spus că sunt în hotelul său din Dusseldorf special pentru asta. Dacă jucătorul nu se va transfera acum sau de la vară, atunci va sta la Dinamo până îşi termină contractul la anul. Nemţii nu vor sub nicio formă să-l piardă pe jucător. Mâine plec la Hamburg şi nu plec de acolo până nu se clarifică transferul. Oferta pentru jucător e superconvenabilă. E o sumă bună pentru un jucător extraordinar", a spus Opria, la Sport.ro.

La rândul său, preşedintele CA al FC Dinamo, Nicolae Badea, a declarat, la Gsp TV, că impresarul lui Torje nu a primit nicio hârtie din partea clubului. "Domnul Opria era în holul hotelului unde eram cazat. Mai eram cu patru colegi care lucrează în IT, niciunul implicat în fotbal, iar doi sau trei cred că sunt stelişti. L-am salutat şi mi-a zis că are o întâlnire la prânz pentru un jucător care nu e de la Dinamo. Am revenit la hotel, mi-am făcut bagajul şi am plecat la aeroport. I-am spus că nu pot să alerg dintr-un hotel în altul la o întâlnire creată ad-hoc. Nu există o asemenea ofertă pentru Torje, cel puţin eu nu ştiu de ea. Nimeni din club nu m-a anunţat că există vreo ofertă. Opria nu are o hârtie de la club, pentru că trebuia să solicite una, iar el nu a făcut-o. Suporterii îl vor vedea pe Gabi Torje evoluând la Dinamo, indiferent de ofertă", a adăugat Badea.

Torje se află cu formaţia Dinamo în cantonament în Antalya.

×