Antrenorul lui FC Vaslui, Viorel Hizo, nu crede că partea a doua a acestui sezon se va juca în totalitate pe teren, primul semn fiind neprogramarea echipei Pandurii pentru meciul cu Oţelul Galaţi.
"Eu am spus că acest retur de campionat se va juca cu pistoalele pe mese. Din păcate, s-au scos deja tunurile pe mese cu bombele pe ţevi. Va fi un retur pe care foarte multă lume va dori să-l uite. Mi se pare aberant ca echipa campioană şi cele care vor retrograda să se decidă la «masa verde». Părerea mea e că totul ar trebui să se decidă doar pe terenul de joc", a spus Hizo.
"Ne putem aştepta la orice în acest retur, miza fiind cele 15-20 de milioane de euro aflate în joc. Se poate întâmpla orice şi sunt curios care va fi deznodământul după prima etapă din această primăvară. Deja este război acum, miza este atât de mare deoarece Româna este în ultimul an în care joacă direct în grupele Ligii Campionilor. De aceea va fi o luptă crâncenă în care va câştiga doar cel cu caracter puternic", a mai spus tehnicianul.