"Conducerea ASA Tîrgu-Mureș a informat astăzi jucătorii și echipa tehnică asupra faptului că, temporar, conturile clubului au fost blocate în urma controlului ce a avut loc în perioada 2014-2015, la sediul asociației.
Această măsură a blocării conturilor a fost contestată de club în instanță, urmând să se judece solicitarea asociației. În aceste condiții, conducerea clubului va regândi strategia viitoare a întregii echipe, dar prioritar va fi achitarea restanțelor către jucători și către personalul aflat sub contract.
De asemenea, conducerea clubului își reafirmă atitudinea sa de totală transparență și colaborare pentru clarificarea cât mai urgentă a cazului. Însă, având în vedere că situația juridiciară este în derulare, în acest moment nu putem oferi detalii și informații suplimentare", se arată într-un comunicat de presă.