x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal intern Liga 1. Gol spectaculos, din foarfecă, în meciul Pandurii Târgu Jiu - FC Voluntari: 1-1

Liga 1. Gol spectaculos, din foarfecă, în meciul Pandurii Târgu Jiu - FC Voluntari: 1-1

01 Dec 2016   •   20:46
Liga 1. Gol spectaculos, din foarfecă, în meciul Pandurii Târgu Jiu - FC Voluntari: 1-1

Pandurii Târgu Jiu şi FC Voluntari au terminat la egalitate, 1-1 (1-0), joi, la Drobeta-Turnu Severin, într-un meci din etapa a 18-a a Ligii I de fotbal.

Gazdele au deschis scorul în min. 7, prin Lucian Sânmărtean, după ce portarul Dragoş Balauru a scăpat mingea trimisă din lovitură liberă. Ilfoveni au egalat prin Ionuţ Balaur (58), care a marcat spectaculos din foarfecă, la centrarea lui Florin Cernat.

Oaspeţii au ratat două ocazii mari de gol prin Adrian Bălan şi una uriaşă în ultimele secunde de joc, când Bălan şi Cernat au scăpat singuri spre poartă, dar ultimul a trimis alături.

Înaintea meciului jucătorii celor două echipe au păstrat un minut de reculegere în memoria victimelor accidentului aviatic din Columbia.

În tur, scorul a fost egal, 0-0.

FC Voluntari nu a câştigat niciodată în faţa echipei Pandurii, după ce în sezonul trecut rezultatele au fost 2-1 pentru gorjeni şi 0-0.

CS Pandurii Târgu Jiu - FC Voluntari 1-1 (1-0), Stadion "Municipal" - Drobeta-Turnu Severin
Au marcat: Lucian Sânmărtean (7), respectiv Ionuţ Balaur (58).
Arbitru: George Rădulescu (Bucureşti); arbitri asistenţi: Ovidiu Artene (Vaslui), Gabriel Bârjac (Zalău); arbitru de rezervă: Andrei Florin Chivulete (Bucureşti)
Observatori: Nicolae Marodin (Bucureşti) - CCA, Dan Potocianu (Reşiţa) - LPF
AGERPRES

×