Patronul Universităţii Craiova, Adrian Mititelu, a declarat, marţi, după audierile de la Comisia pentru Soluţionarea Litigiilor a LPF privind cazul jucătorilor Valerică Găman şi Ştefan Bărboianu, că se va adresa Parchetului, el acuzând un prejudiciu de aproximativ patru milioane de euro.
"Actele noastre sunt beton. Ce treabă am eu cu TAS-ul? Aici e treabă de Parchet. Sută la sută sunt jucătorii Craiovei. Până acum am zis că nu vreau să fac rău nimănui, dar de mâine dau drumul la plângeri penale, pentru că acum ei şi-au asumat aceste acte ca fiind valabile şi au spus că le-au primit de la mine. O să mă adresez Parchetului de la Bucureşti, pentru că prejudiciul este de 4 milioane de euro. Cel puţin 3 milioane puteam să luăm pe Găman şi alte 7-800.000 - un milion pe Bărboianu, deci 4,5 milioane prejudiciu real. Din păcate oamenii de aici sunt depăşiţi de situaţie, transpiră foarte mult, se vede că vor să ducă procesul într-un anumit fel. O să vin la fiecare termen de acum, dar s-ar putea să nu mai fie nevoie pentru că o să vină alţi oameni pe aici", a spus Mititelu.
Adrian Mititelu a precizat că membrii comisiei LPF au părut mai mult "avocaţii lui Găman şi Bărboianu". "M-am enervat pentru că deşi se vrea să pară o judecată corectă, simt că această judecată este doar aşa o scenă, o piesă. Judecătorii de aici mi s-au părut mai mult avocaţii lui Găman şi Bărboianu. I-am pus să jure cu mâna pe Biblie, dar nu au vrut, au refuzat. Mi-au zis că nu au treabă cu Biblia. Eu am jurat dar nu mă băga nimeni în seamă acolo. Jucătorii nu au vrut să mă privească în faţă. Eu simt că mulţi din comisie vor să dea câştig de cauză şi nu spun doar ca să pun presiune, chiar asta simt. Păi membrii erau enervaţi de actele noastre mai mult decât avocaţii jucătorilor. A durat mult pentru că a fost greu de administrat cazul, au fost multe probe, a fost discuţia cu falsul, apoi interogatoriul nostru... Iar ei, jucătorii, nu ziceau decât «Da», «Nu». Au fost instruiţi. Găman înghiţea în sec de câte ori trebuia să răspundă. Au înghiţit ei nişte broscoi...", a adăugat el.
Mititelu a făcut referire şi la faptul că jucătorii au spus că a fost sclavie la Universitatea Craiova: "Era sclavie? Păi sclavie este ce fac ei acum. Sunt lucruri urâte ce fac. Eu am sacrificat performanţa, am zis să cresc jucători şi când să culeg şi eu roadele, ei şi-au bătut joc de mine şi spun că e sclavie. Sclavie e ce fac eu acum. Le-au dat bani, i-au tâmpit de cap, Bărboianu zici că e drogat, nici nu-l mai recunoşteam".
Întrebat dacă Găman şi Bărboianu mai au şanse să joace la Craiova, Mititelu a răspuns ironic: "Da, ei au şanse să joace la Craiova, Primăvara ar ca obiectiv promovarea".
Comisia pentru Soluţionarea Litigiilor a LPF a amânat pentru marţi, 15 februarie, cazul jucătorilor Valerică Găman şi Ştefan Bărboianu, care au cerut să fie declaraţi liberi de contract după conflictul cu Universitatea Craiova.
Comisia a decis amânarea după aproape patru ore de audieri, care s-au încheiat la ora 21.30.
Valerică Găman şi Ştefan Bărboianu au cerut LPF să-i declare jucători liberi de contract, în baza unor dezlegări în alb, pe care patronul Adrian Mititelu i le-a dat fostului tehnician Victor Piţurcă.