Deşi a fost curtat insistent de Steaua, dar şi dorit de alte echipe din Liga 1 şi din străinătate, Junior Moraes rămâne deocamdată la Gloria. Atacantul brazilian face parte din lotul grupării bistriţene pentru cantonamentul din staţiunea Belek, din perioada 28 ianuarie-15 februarie.
În stagiul de pregătire din Antalya, Gloria va susţine zece meciuri amicale, cu FC Taraz (locul 9 în prima ligă din Kazahstan) în 3 februarie, Viitorul Constanţa (locul 5 la finalul turului în Seria I a Ligii a II-a) în 4 februarie, Alania Vladikavkaz (liga secundă din Rusia) în 7 februarie, Ludogoreţ Razgrad (locul 6 la finalul turului în liga secundă bulgară) şi FC Bunyodkor (campioana Uzbekistanului) în 9 februarie, Delta Tulcea (locul 10 la finalul turului în Seria I a Ligii a II-a) în 10 februarie, SR Delemont (locul 5 la finalul turului în liga a doua elveţiană) în 11 februarie, Lokomotiv Astana (locul 4 în prima ligă din Kazahstan) în 12 februarie, PFK Andijon (locul 7 în Uzbekistan) şi ND Gorica (locul 6 în Slovenia) în 13 februarie.
Fundaşul Cosmin Frăsinescu nu va face deplasarea cu Gloria Bistriţa în Turcia. Presa azeră scrie că acesta discută cu gruparea Khazar Lankaran, unde antrenor este Mircea Rednic, condiţiile unui împrumut până la vară. La clubul azer a fost transferat în această iarnă un alt jucător al Gloriei, mijlocaşul Andrei Mureşan.