x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal intern Ghinion. Săndoi nu-l mai poate  folosi pe Mihăilă

Ghinion. Săndoi nu-l mai poate  folosi pe Mihăilă

de Adi Munteanu    |    21 Iun 2023   •   06:45
Ghinion. Săndoi nu-l mai poate  folosi pe Mihăilă

Naționala noastră U21 debutează azi pe Stadionul Steaua contra Spaniei. Din păcate, selecționerul Emil Săndoi nu-l mai poate folosi pe omul momentului din fotbalul nostru, Valentin Mihăilă, salvatorul naționalei mari în Elveția cu excepționala dublă din finalul meciului. Obiectivul naționalei mici este calificarea la Jocurile Olimpice de anul viitor de la Paris. Pentru asta România U21 trebuie să ajungă în semifinalele competiției. Până atunci, echipa lui Săndoi trebuie să iasă dintr-o grupă extrem de grea, cu Spania, Croația și Ucraina.

Emil Săndoi are parte de un debut teribil la EURO, cu naționala Spaniei. De asemenea, își dorește să păstreze nivelul performanțelor precedenților selecționeri la naționala mică. Mirel Rădoi a ajuns în semifinale în 2019, iar Adrian Mutu a părăsit europeanul din 2021 neînvins. După generațiile lui Ianis Hagi, Ionuț Radu, Coman, Moruțan sau Denis Man, Săndoi trebuie să încerce să ajungă în sferturi cu Târnovanu, Borza, Mazilu, Grameni și Louis Munteanu. 

Mihăilă s-a rupt în Elveția

Vestea proastă pentru noi este accidentarea lui Mihăilă din Elveția. Bucuros de marcarea golului egalizator, jucătorul Parmei și-a prins picioarele în plasa de protecție din fața galeriei noastre și, cel mai probabil, acolo s-a produs ruptura musculară. Oricum Săndoi nu l-ar fi putut folosi diseară pentru că jucătorii nu au voie să joace în două meciuri oficiale în mai puțin de 72 de ore. Este și cazul lui Screciu, care a fost titular în Elveția. În locul lui Mihăilă, devenit indisponibil pentru câteva săptămâni, Săndoi l-a chemat de urgență la lot pe David Miculescu, extrema FCSB-ului. De altfel, acesta a făcut pregătirea cu lotul extins în cantonamentul din Italia, însă nu a mai fost reținut în lotul final. Din păcate, și Grameni, unul dintre cei mai constanți jucători ai Farului, a devenit indisponibil pentru Săndoi. În locul lui a fost chemat la lot Alex Cîmpanu.

Târnovanu, titular

Chiar dacă portarul titular al FCSB a fost în lotul echipei mari și era chiar favorit să apere și în Kosovo și în Elveția, Edi Iordănescu a ales să-l folosească pe Horațiu Moldovan și l-a protejat astfel pe Târnovanu pentru meciurile tricolorilor mici. De altfel, jucătorii eligibili U21 care au fost în Elveția s-au alăturat ieri lotului lui Emil Săndoi și au intrat în programul echipei.

Pentru meciul de diseară, cu Spania, echipa nu are cum să înceapă fără Târnovanu în poartă. Linia de fund, Săndoi ar putea folosi o formulă de patru apărători: Pantea, Racovițan, Dican, Borza. Mijlocașii pot fi Petrila, Ișfan, Pitu și Mazilu, în timp ce atacanții cei mai în formă par a fi Bârligea și Louis Munteanu. 

 

Emil Săndoi a fost instalat în august 2022 în locul lui Florin Bratu. El se află la primul meci oficial pe banca naționalei de tineret a României. A disputat cu tricolorii mici 6 meciuri amicale, o victorie, trei meciuri egale și două înfrângeri, 7 goluri marcate și 10 primite.

 

„Nu pot să uit suportul fanilor români la turneul final din Italia în 2019. Îmi doresc ca atmosfera să fie și mai frumoasă, pentru că jucăm pe teren propriu. Avem mare nevoie de sprijinul publicului. Așteptăm suporterii în număr cât mai mare în tribune, să ne încurajeze necondiționat. Jucăm toate meciurile pe Stadionul Steaua și îmi doresc ca tribunele să fie pline la fiecare meci. Spania e cea mai titrată echipă, cu cele mai multe titluri europene la Under 21. Însă publicul ne poate ajuta foarte mult.”

Emil Săndoi, selecționerul naționalei U21

 

Mihăilă a fost omul meciului din Elveția după ce a salvat naționala mare. Accidentat, el a devenit indisponibil pentru naționala tricolorilor mici

Lotul României U21

PORTARI: Mihai Popa (FC Voluntari), Otto Hindrich (Kisvarda/Ungaria), Andrei Gorcea (U Cluj)

FUNDAȘI: Alexandru Pantea (FCSB), Bogdan Racovițan (Rakow/Polonia), Mihai Lixandru (FCSB), Victor Dican (FC Botoșani), Andrei Borza (Farul), Valentin Țicu (Petrolul), Andres Dumitrescu (Sepsi);

MIJLOCAȘI:  Screciu (CSU Craiova), Dragoș Albu (U Craiova 1948), Alexi Pitu (Bordeaux/Franța), Alexandru Cîmpanu (CSU Craiova), Alexandru Ișfan (CSU Craiova), Adrian Mazilu (Farul), Octavian Popescu (FCSB), Claudiu Petrila (CFR Cluj);

ATACANȚI: Jovan Markovici (CSU Craiova), Daniel Bîrligea (CFR Cluj), David Miculescu (FCSB), Louis Munteanu (Farul).

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

×