x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal intern Oficial: Moraes s-a transferat la Metalurg Doneţk

Oficial: Moraes s-a transferat la Metalurg Doneţk

11 Feb 2011   •   18:11
Oficial: Moraes s-a transferat la Metalurg Doneţk
Sursa foto: /Intact Images
151492-148935-148452-147875-gsp-intact-20100801111304006.jpg

Telenovela Junior Moraes a ajuns la final! Clubul Gloria Bistriţa a anunţat în această dimineaţă, prin intermediul site-ului oficial, că atacantul curtat insistent de Steaua în pauza competiţională a fost transferat la gruparea ucraineană Metalurg Doneţk.

„Ma bucur că am ales să joc pentru Gloria Bistriţa, a fost un pas important pentru cariera mea, aici am jucat pentru prima oară în Europa. M-am simţit extraordinar la Bistriţa, toata lumea s-a purtat foarte bine cu mine şi vreau să le mulţumesc tuturor celor care m-au sprijinit şi susţinut, conducători, antrenori, colegi, suporteri.  Acum fac un nou pas în cariera mea, dar voi păstra mereu amintiri frumoase echipei, oraşului. Gloria poate obţine rezultate bune şi fără mine, le urez mult succes colegilor mei, tuturor celor cu care am colaborat”, au fost cuvintele de despărţire ale lui Moraes.

Preşedintele clubului Gloria Bistriţa, Jean Pădureanu, anunţase vineri seară că s-a înţeles cu Metalurg Doneţk pentru transferul atacantului brazilian Junior Moraes, rămânând doar ca şi jucătorul să se înţeleagă cu formaţia de pe locul 10 în Ucraina.

"Rămâne ca Moraes şi tatăl său să-şi rezolve problemele cu cei de la Metalurg Doneţk. A ieşit aşa cum ne-am dorit, vom lua un milion de euro plus TVA. Probabil că în următoarele două zile se va încheia problema cu Moraes. Noi ne-am înţeles cu Metalurg, mai rămâne doar acordul jucătorului", a declarat Pădureanu, vineri seară, la Sport.ro.

×