FC Viitorul Constanţa a învins campioana Astra Giurgiu cu scorul de 2-1 (2-1), luni seara, în deplasare, într-un meci din etapa a treia a fazei play-off a Ligii I de fotbal.
Echipa antrenată de Gheorghe Hagi a reuşit o victorie foarte importantă în lupta pentru titlu după o primă repriză cu o desfăşurare incredibilă.
Oaspeţii conduceau cu 2-0 după 20 de minute, graţie golurilor marcate de Aurelian Chiţu (13) şi Cristian Săpunaru (20, autogol), iar Viitorul a ratat şansa de a tranşa soarta partidei, irosind două lovituri de la 11 metri în decurs de şapte minute, prin Aurelian Chiţu (30) şi Florinel Coman (37).
Astra a redus din diferenţă prin Daniel Florea (39), la scurt timp de la intrarea sa pe gazon, şi a avut oportunitatea egalării, însă tot el a ratat un penalty (42).
FC Viitorul a surprins în prima parte a meciului echipa lui Marius Şumudică (aflat în tribună, în stare de suspendare), dar Chiţu a tras din careu, peste poartă (9). Peste patru minute, acelaşi Chiţu, fost jucător la Astra, a deschis scorul reluând din unghi o minge revenită de la Săpunaru.
Budescu a avut şi el o ocazie pentru Astra (16), însă Rîmniceanu a respins, după care a fost rândul portarului Iliev să se remarce la şutul din unghi al lui Chiţu (17).
FC Viitorul şi-a dublat avantajul în min. 20, când Coman, care a pasat excelent la primul gol, a vrut să trimită o minge în faţa porţii, dar Săpunaru a intervenit nefericit şi a trimis în propria poartă.
Rîmniceanu a fost la post la lovitura de cap a lui Fabricio (24), iar apoi oaspeţii au primit uşor penalty, după un duel între Coman şi Săpunaru, reluările TV demonstrând că fundaşul nu l-a atins pe Coman. Chiţu a tras modest şi portarul Plamen Iliev a apărat lovitura de pedeapsă (30).
Astra l-a pierdut pe Budescu (30), accidentat, după care Sergiu Buş (33) a ratat reluarea din trei metri. La poarta cealaltă, Junior Morais l-a faultat pe Benzar, dar şi Coman a ratat penalty-ul, Iliev apărând din nou (37).
Astra a redus din diferenţă în min. 39, prin Florea, găsit bine în careu de Ioniţă II, noul-intrat marcând cu un şut la colţul lung. Seto a fost faultat de Ţîru în careu, dar Florea a trimis pe lângă poartă din penalty (42), ratând egalarea.
Repriza secundă a fost mai puţin spectaculoasă, cele două echipe fiind mult mai atente la faza defensivă. Astra a atacat în căutarea egalării, dar nu a reuşit să îşi creeze prea multe ocazii. Ioniţă a fost blocat de Rîmniceanu (49), iar Buş a avut două situaţii bune, dar a preluat greşit în şase metri (69), iar apoi şutul său din unghi a fost reţinut de Rîmniceanu (70).
Viitorul a reuşit o fază frumoasă prin Casap (66), dar şutul său a ocolit vinclul.
Victoria echipei antrenate de Gheorghe Hagi vine după ce Astra s-a impus cu 3-1 la Ovidiu, săptămâna trecută, în sferturile de finală.
AFC Astra Giurgiu - FC Viitorul Constanţa 1-2 (1-2), stadion Marin Anastasovici - Giurgiu
Au marcat: Daniel Florea (39), respectiv Aurelian Chiţu (13), Cristian Săpunaru (20, autogol).
Aurelian Chiţu (FC Viitorul) a ratat un penalty în minutul 30 (a apărat Plamen Iliev).
Florinel Coman (FC Viitorul) a ratat un penalty în minutul 37 (a apărat Plamen Iliev).
Daniel Florea (Astra) a ratat un penalty în minutul 42 (pe lângă poartă).
Arbitru: Radu Petrescu (Bucureşti); arbitru de rezervă: Adrian Radu Ghinguleac (Bucureşti), Marius Nicoară (Drobeta-Turnu Severin); arbitru de rezervă: Marius Avram (Bucureşti)
Observatori: Eduard Dumitrescu (Piteşti) - CCA, Octavian Goga (Braşov) - LPF www.agerpres.ro