x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal intern Superliga de fotbal. Luni se joacă ultimele meciuri din prima etapă din play-out

Superliga de fotbal. Luni se joacă ultimele meciuri din prima etapă din play-out

de Redacția Jurnalul    |    18 Mar 2024   •   16:30
Superliga de fotbal. Luni se joacă ultimele meciuri din prima etapă din play-out

UTA Arad-FC Voluntari și Petrolul Ploiești-FCU Craiova sunt ultimele partide din prima etapă a play-out-ului Superligii. Ambele meciuri se vor desfășura luni. Echipele sunt implicate în lupta pentru evitarea retrogradării.

Partida UTA Arad-FC Voluntari va începe la ora 17.30. Arădenii au 20 de puncte și sunt pe o poziție în clasament care asigură păstrarea locului în Superligă.

FC Voluntari, însă, are doar 14 puncte și este pe penultimul loc unde se retrogradează în liga secundă.

Petrolul Ploiești-FCU Craiova va începe la ora 20.30.

Gazdele au 18 puncte, în timp ce oltenii se află pe poziție de baraj, cu 16 puncte.

În primele meciuri din play-out U Cluj și Hermannstadt au învins pe teren propriu, cu același scor, 3 la 0, pe FC Botoșani și Dinamo București. De asemenea, Oțelul Galați a învins în fața propriilor suporteri cu 1-0 pe Poli Iași.

(sursa: Mediafax)

 

×
Subiecte în articol: play out Superliga meciuri