x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal intern Poli Iaşi - Dinamo 1-0. Ceartă în timpul meciului între Bratu și Nistor

Poli Iaşi - Dinamo 1-0. Ceartă în timpul meciului între Bratu și Nistor

22 Sep 2018   •   05:37
Poli Iaşi - Dinamo 1-0. Ceartă în timpul meciului între Bratu și Nistor

Poli Iaşi a învins-o pe Dinamo Bucureşti cu scorul de 1-0 (1-0), vineri seara, pe teren propriu, într-un meci din etapa a 9-a a Ligii I de fotbal.

Singurul gol al partidei a fost reuşit de costaricanul Dylan Florea (38).

Ieşenii au avut o bară, prin Andrei Sin (20), şi au ratat ocazii prin Flores (28, 70) şi NDongala (80), în timp ce Dinamo nu a reuşit să îşi creeze decât o singură oportunitate, mare, însă Sergiu Hanca a irosit şansa egalării din 6 metri (82).

Florin Bratu l-a certat chiar în timpul jocului pe căpitanul Dan Nistor, care la început a părut nedumerit de reproşurile tehnicianului. În minutul 40 al partidei din Copou, Bratu şi Nistor au avut un dialog aprins, iar antrenorul dinamovist a gesticulat vehement în direcţia jucătorului.

După pauză, Nistor nu a mai ieşit de la vestiare, iar Bratu l-a înlocuit cu Armando Cooper.

Dinamo a ajuns la trei eşecuri consecutive şi are un singur punct obţinut în cinci deplasări.

Poli Iaşi a reuşit trei victorii consecutive.

CSM Politehnica Iaşi - FC Dinamo Bucureşti 1-0 (1-0), Stadion ''Emil Alexandrescu'' - Iaşi
A marcat: Dylan Florea (38).
Arbitru: Ovidiu Haţegan (Arad); arbitri asistenţi: Octavian Şovre (Satu Mare), Sebastian Eugen Gheorghe (Suceava); arbitru de rezervă: Robert George Dumitru (Sfântu Gheorghe)
Observatori: Cristian Nica (Ploieşti) - CCA, Adrian Ionescu (Bucureşti) - LPF
AGERPRES

×
Subiecte în articol: dinamo bucureşti